Ciurel l-a mandatat pe ministrul Gerea să rezolve problema “ANAF”

566

Laurenţiu Ciurel, managerul CE Oltenia, neagă, în continuare, faptul că societatea pe care o conduce a avut datorii la stat în prima jumătate a acestui an, care au determinat ANAF-ul să impună începerea procedurii de executare silită a companiei. Precizările managerului vin după ce în presă au fost publicate, în ultimele două zile, date şi acte oficiale ale ANAF conform cărora compania energetică s-a aflat în procedura de executare silită pentru o sumă de aproximativ 24 de milioane lei, achitată abia în luna august. Ciurel s-a apărat ieri, susţinând că, în opinia sa, CEO este doar ţinta unor atacuri politice, asta deşi informaţiile vin de la o instituţie de stat, dar şi din partea unor ONG-uri de mediu. În acelaşi timp, Ciurel s-a ferit să solicite demisia şefului ANAF, deşi a subliniat de mai multe ori că la nivelul acestei instituţii s-a făcut greşeala care a prejudiciat compania. De altfel, ieri, Ciurel i-a cerut ministrului Energiei Andrei Gerea(de la PLR) să rezolve urgent problema de la ANAF, trimiţându-l la Bucureşti şi pe directorul Diviziei Financiare a CEO, Ion Ciobotărică(susţinut de PLR).

Ciurel a început conferinţa acuzând presa că a preluat informaţiile oficiale ale ANAF în materialele publicate cu referire la situaţia financiară a CEO. Deşi iniţial a dat vina pe presă pentru că blamează CEO, la jumătatea conferinţei Ciurel a retractat faptul că a acuzat presa de minciuni astfel: “Nu v-am făcut mincinoşi pe dumneavostră, ci pe cei care au dat informaţiile, pe ăia de la site-ul oficial(n.r.al ANAF), pe ăia i-am făcut”.

Imagine negativă din “invidie”?!
“Nu ştiu cum să categorisesc acest şir de afirmaţii cu adresă Complexul Energetic Oltenia. Poate să fie politic, adică un atac la premier, de genul: ştiţi, penalul lui Ponta, ţinut la complex, duce compania în sapă de lemn, ducând întreprinderea de la una super profitabilă la .., mă rog, la ce se vede în presă. Poate să fie astfel un atac politic, dar astea trec nu se contabilizează, dar poate fi şi cu totul altceva. Fac legătura cu procesele pe care le avem cu organizaţiile ecologiste, şi nu este de fapt decât o luptă pentru piaţă”, a declarat, ieri, Laurenţiu Ciurel, într-o conferinţă de presă organizată la sediul CEO.
De altfel, Ciurel crede şi că CEO supără “foarte multă lume”, deoarece are, la 9 luni, 11 terawatti produşi.
“Toată această nebunie care s-a creat nu are niciun suport. Sunt multe companii din România care şi-ar dori să fie în situaţia CEO. (..)În iulie am avut o înţelegere, cum am avut şi anul trecut cu ministrul Darius Vâlcov (fost ministru al Finanţelor n.r). Am avut şi anul acesta o înţelegere cu Ministerul Finanţelor Publice, pentru că urmau să fie capitalizate primăriile debitoare la noi cu bani pentru combustibil şi puteam să facem nişte stingeri de datorii istorice prin compensare la bugetul de stat, ne-au lăsat cu nişte datorii cu banii pe jumătate de lună. Noi plătim la bugetul de stat ceva în genul de 50 milioane lei pe lună, au fost 20 de milioane ca să pot compensa cu Timişoara şi cu Arad. Asta a fost acea întârziere de care a ştiut toată lumea, nu se pune problema să fi avut datorii la bugetul de stat. Acum ei spun că avem taxa de stâlp neplătită, ea se plăteşte de două ori pe an începând din ianuarie până în martie şi din septembrie până la sfârşitul anului. În rest, stopaj la sursă, impozite, TVA, bani către primării, ce trebuie să dăm la bugetul de stat am achitat la centimă”, a afirmat Ciurel.

Gerea pus să aranjeze “eroarea” de la ANAF
Ciurel a mai anunţat că ieri, ministrul Energiei, Andrei Gerea, urma să se întâlnească cu şeful ANAF, Gelu Diaconu, pentru a clarifica situaţia creată de această instituţie la adresa CEO. De altfel, directorii a două divizii din CEO, unul fiind cel al Diviziei Financiare, au fost şi ei trimişi la minister, ieri dimineaţă, cu aceeaşi misiune. “Am vorbit cu domnul ministru Gerea care mi-a transmis că în cursul zilei va discuta cu şeful ANAF despre situaţia creată şi vom vedea ulterior cine se face vinovat de datele publicate. Ieri (marţi – n.r.) am avut la uşă şi la telefon zece bănci care mi-au spus că vor retrage liniile de finanţare dacă avem conturile blocate, ne-au cerut mai multe asigurări şi garanţii (…) Dacă vom ajunge în această situaţie, de a da băncilor mai multe garanţii, vom solicita ANAF să ne achite prejudiciul creat”, a mai spus Ciurel menţionând că singura somaţie de la ANAF ar fi primit-o abia recent, cea legată de taxa pe stâlp. Despre acest aspect Ciurel a declarat doar că: “este treaba mea când plătesc această taxă de stâlp..”, taxa fiind însă de 10,7 milioane de lei.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.