Ciupercă uriașă, găsită de un gorjean la Obârșia Lotrului

907

Un bărbat de 46 de ani, din Târgu-Cărbunești, care se afla la cules de ciuperci, a făcut, luni, o descoperire impresionantă la Obârșia Lotrului. Acesta a găsit o mânătarcă uriașă, în zona turistică aflată la poalele munţilor Parâng, care a cântărit exact cinci kilograme.

Nu a fost păstrată însă prea mult după ce a dat de ea în pădure. Viorel Daniel a decis doar să se fotografieze cu mânătarca, atât el, cât și soția, după care a lăsat-o exact în locul în care a găsit-o.

”Nu am păstrat-o pentru că era prea bătrână”, a spus Viorel Daniel, lăcătușul mecanic, din Târgu-Cărbunești. Descoperirea a fost făcută la o săptămână după ce un alt bărbat din Novaci a găsit o ciupercă de mari dimensiuni, în apropierea unei pârtii de la Rânca.
”Am găsit-o, la Rânca. Am și consumat-o deja. Soțul a găsit-o și a cântărit-o. Avea peste un kilogram. Ne-a surprins să fie atât de mare. Am comparat-o și cu celelalte ciuperci mai mici, dar și cu o doză de bere. Era imensă pe lângă doză. Avea 25 de centimetri”, a declarat Loredana Teodorescu, soția bărbatului care a plecat acasă cu prada uriașă. Aceasta a gătit ciuperca și spune că a fost foarte gustoasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here