Cîtea, mulţumit de Europenele de la Târgu-Jiu

276

Delegaţia României a terminat pe locul 7 Campionatele Europene de box pentru seniori U22 de la Târgu Jiu. Tricolorii au bifat patru medalii, după ce Robert Jitaru (56 kg / CSA Steaua) a obținut titlul european, Cristina Cosma (57 kg / CSA Steaua) și Alina Gabriela Ene (+81 kg / CSM Slatina) au luat argintul, iar Alberto Biro (81 kg / SCM Bacău) a reuşit să obţină bronzul. Țara noastră a terminat la egalitate cu Georgia, după Turcia (3-3-1), Italia (3-1-5), Rusia (3-1-2), Ucraina (2-2-4), Bulgaria (2-0-2) şi Polonia (1-2-2). Nu mai puţin de 22 de ţări, dintre cele 37 care au prezentat sportivi la această competiţie, au cucerit cel puţin o medalie. Preşedintele Federaţiei Române de Box, Vasile Cîtea, s-a declarat foarte mulţumit de performanţele sportivilor noştri, dar şi de faptul că organizatorii şi-au făcut bine treaba. “Când am început, zăpada era de jumătate de metru şi nu ştiam dacă avioanele pot ateriza pe aeroporturile din ţară. S-a muncit mult ca totul să iasă bine, iar pentru acest lucru vreau să le mulţumesc oficialităţilor. Aceste patru medalii au fost obţinute în condiţii speciale. Şi mă refer la toate circumstanţele, faptul că federaţia nu a avut finanţare, că nivelul competiţiei a fost foarte ridicat, dar şi că unii dintre sportivii noştri au avut ghinion la tragerea la sorţi. În concluzie, este un palmares foarte bun. Sigur, întotdeauna este loc de mai bine“, a comentat Cîtea. “Am avut o competiţie serioasă care a pus, încă o dată, municipiul Târgu-Jiu pe harta sportivă a Europei”, a adăugat primarul din Târgu-Jiu, Marcel Romanescu. Timp de o săptămână, noua sală polivalentă din oraş a găzduit meciurile “europeanului” de box, iar participarea a fost una record pentru astfel de competiţii.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here