Ciprian Florescu, în carantină acasă până vineri!

2992

Lovitură pentru candidatul PSD la Primăria Târgu Jiu în plină perioadă de campanie electorală. Acesta este nevoit să stea până vineri în carantină la domiciliu, după ce Direcția de Sănătate Publică Gorj a impus o astfel de măsura la adresa lui, dar și a altor 100 de familii din municipiu. Copiii acestora au participat la sfârșitul lunii trecute în două tabere organizate la munte și la mare, iar după revenirea acasă doi dintre participanți au început să aibă febră și dureri în gât. Părinții le-au făcut copiilor teste la laboratoare private pentru a vedea dacă au COVID 19, iar pentru doi dintre ei rezultatele au ieșit pozitive. DSP a aflat oficial de acest lucru de abia sâmbătă seara și imediat a demarat anchete epidemiologice. Printre primele măsuri dispuse și a fost și aceea a carantinării la domiciliu a copiilor cu părinți cu tot. Măsura l-a afectat direct pe Ciprian Florescu, candidatul PSD fiind tras pe linie moartă pentru o săptămână. „Respect măsura pentru că nu am cum să nu o respect, dar nu o consider normală atâta timp cât a venit la zile bune de când copii s-au întors acasă. Gândiți-vă că în aceste zile toți au umblat în diverse locuri, au avut diverse întâlniri, iar acum, după aproape o săptămână DSP ne obligă să rămânem acasă până vineri. Nu am simptome nici eu și nici altcineva din familie și din ce știu eu nici alți copii sau părinți. Sunt probabil câteva cazuri izolate. Copii când au mers în tabără au prezentat adeverințe medicale că nu au probleme de sănătate. Asta înseamnă că au luat virusul probabil după ce au revenit acasă, dar acum toți suntem carantinați la domiciliu până se vor lămuri lucrurile”, a explicat Ciprian Florescu. Șeful DSP Gorj, Narcis Stoian, a declarat că toți copii din cele două grupuri vor rămâne acasă alături de părinții lor, în derulare fiind încă de sâmbătă noaptea anchete epidemiologice la fiecare caz în parte. „Au fost mai mulți copii în tabere la munte și la mare, iar la întoarcere doi copii au prezentat simptome specifice SARS COV 2. Au fost testați la laboratoare private și buletinele de analiză primite sâmbătă seara au arătat că sunt pozitivi. Dacă medicul infecționist va decide să fie internați vor rămâne internați, altfel vor fi lăsați acasă. Ancheta epidemiologică e în curs și cred că toată lumea va fi în carantină. Un drum de la Brașov la Târgu Jiu durează cinci ore și vă dați seama că și acolo și în autocar copii au stat împreună. Nu putem știm ce activități au avut, cum s-au întâlnit, iar pentru a preveni răspândirea virusului medicii au decis să carantineze toți membrii familiilor din care provin copii participanți la tabere”, a menționat Stoian.
Gelu Ionescu

3 COMENTARII

  1. Abuzuri ale DSP-ului, sant copii care au fost testati voluntar si au iesit negativ dar cica nu conteaza, trebuie sa stea in izolare cu tot cu parinti. Legea carantinei din 18.07.2020 precizeaza ca trebuie sa intre in izolare aceia care au avut contact direct cu cineva testat pozitiv. Parintii nu au avut contact direct cu acei copii depistati pozitiv, atunci de ce sunt obligati sa stea in izolare? Cum isi poate permite DSP-ul si ce lege ii permite sa nu ia in consideratie teste facute si iesite negativ?
    Poate se sesizeaza cineva si ii ancheteaza si pe ei pentru abuz in serviciu.

  2. Care tabere, cine le organizeaza in plina pandemie ?!
    Mai bine sa spuna adevarul relatat de intreaga presa: copiii au fost la banchete (la varsta lor, banchete ?!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here