Ciolocoi şi şeful ei politic, la chiolhanul electoral al lui Vulpe

337

Şefa femeilor liberale, acum copreşedintă a femeilor din ACL Gorj, Mădălina Ciolocoi, şi şeful ei politic, Dian Popescu, au petrecut pe banii comunei Câlnic, pe 11 octombrie, la Drăguţeşti. Asta, după ce edilul liberal, Ion Vulpe, a scos 550 de milioane de lei vechi din bugetul local pentru a-i omenii electoral pe vârstnicii localităţii. Cheful, realizat la restaurantul lui Vasile Moşoiu, colegul de partid de la Drăguţeşti, nu putea fi organizat fără ca liberalii de frunte să absenteze din capul mesei. Petrecerea a fost atât de udată de băutură încât o parte dintre participanţi abia au putut urca în cele cinci autocare ce le-au fost puse “cu generozitate”, la dispoziţie, vârstnicilor, de către organizatori.

Mădălina Ciolocoi şi Dian Popescu nu puteau lipsi de la electorala primarului Ion Vulpe, realizată însă din banii publici. Mai mult, cei doi, deloc pudici când este vorba despre banii comunităţii, s-au aşezat chiar în capul mesei, alături de edilul comunei Câlnic şi au chefuit, în urmă cu două sâmbete, cu cei 350 de pensionari din localitate. Cum să lipsească cei doi de la o aşa generoasă petrecere, organizată la Drăguţeşti, când cheful s-a organizat în plină campanie pentru prezidenţiale. Ce a mai contat că unii participanţi nu au mai găsit calea de întoarcere spre autocare, pentru că misiunea de câştigare a voturilor, era după Vulpe, îndeplinită.
Primarul de Câlnic deţine 8 din cei 11 consilieri locali, având o majoritate covârşitoare, fapt care îi permite să treacă toate proiectele pe care le doreşte prin Consiliul Local. Introducerea a jumătate de miliard de lei vechi în buzunarul lui Moşoiu, colegul său de partid, a fost astfel un mezelic, cu atât mai mult cu cât toate chefurile cu bani publici sunt organizate de Vulpe în acelaşi loc.
Anamaria Stoica

4 COMENTARII

  1. Doamna Madalina Ciolocoi, vedeti ca nu ati facut bine tinand parte unui nenorocit ca Jurebie Florin Dorin ,, mare primar de sacelu..?!
    Cei in care ati dat (influentata desigur de Jurebie, va respecta in continuare), spre deosebire de analfabetul de Jurebie.

  2. e tare jurebie asta :)) vad ca -i bagati comentarii pe la toate articolele care nu au legatura cu el , ce sa faceti si voi daca vedeti ca primarul e bazat si nu l mai puteti trage in jos incercati marea cu sarea :))) acum chiar e pe cai mari , a facut si va face numai pentru oameni , sacelu va inflori.

  3. E tare pe dreacu maimutoiul! A furat umpic din bugetul local si i se pare ca e ,,pe cai mari,,, in rest e tot o nullitate. De inforit se vede…..ca s-a ales praful. Starpitura dracului!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here