Ciolocoi s-a lipit de scaunul de vice cu super glue

457

Mădălina Ciolocoi nu se dă dusă şi pace din funcţia de vicepreşedinte a Consiliului Judeţean Gorj, deşi ştie că nu poate ocupa un post din care va sta ascunsă permanent în birou, încercând să nu dea ochi cu preşedintele Ion Călinoiu ori invocând boli pe care nu le are. Cu toate acestea, din scaunul în care a fost cocoţată de PSD, nu numai că stă tăcând chitic, ci şi sapă la rădăcina lui Ciprian Florescu, colegul său de la cârma CJ Gorj, acceptând ca în parteneriat cu PDL, să ceară, la următoarea şedinţă, schimbarea vicelui PSD. Mai mult, a dat şi semnătură pentru acest lucru, asta alături de 17 consilieri care cer şedinţă extraordinară pentru îndepărtarea lui Florescu din funcţie.

Mădălina Ciolocoi a rămas vineri pe funcţie, aşa cum declarase de altfel fostul său şef de partid, Dan Morega, care prevestise faptul că liberala nu se va coborî cu uşurinţă din scaunul pe care l-a ocupat, degeaba, un an de zile. Interesant este însă că Ciolocoi, de multe ori ironizată pentru limbariţa sa prin emisiuni radio şi tv nu numai că stă apoi pe burtă bucurându-se de privilegiul rămânerii, temporare, pe post, dar s-a lăsat chiar dusă de val în bătălia pentru majoritatea Consiliului Judeţean, ieşind personal la atac împotriva lui Ciprian Florescu. Ciolocoi semnează astfel ordinea de zi a unei şedinţe extraordinare, care nu va avea loc însă, pe care tronează schimbarea lui Florescu, a componenţei ATOP şi a comisiilor de specialitate.

Liberalii fac jocul PDL
Dacă PNL-ul face asta pentru a o păstra pe Ciolocoi într-o funcţie deranjantă pentru Călinoiu, pedeliştii fac asta pentru a pune mâna pe ATOP, organismul în care portocalii nu au intrat, râvnind la cei 600 de lei lunar de membru, dar şi pentru a pune mâna pe Comisia Juridică a CJ Gorj. Dan Vâlceanu vrea acestă comisie importantă din CJ Gorj deoarece avizează de legalitate toate proiectele de pe ordinea de zi a acestui organism de conducere judeţean. Un aviz nefavorabil înseamnă scoaterea proiectului iniţiat de Călinoiu de pe ordinea de zi a şedinţei, luarea acestei comisii însemnând un avantaj pentru PDL.
Mai sunt şi alte comisii de interes pentru Vâlceanu, lucru care interesează mai puţin liberalii, mânaţi de dorinţa de a-i oferi avantaje doar lui Ciolocoi.
A.Stoica

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.