Ciolocoi, la BPC şi la Delegaţia Permanentă a Organizaţiei de Femei a PNL

236

Mădălina Ciolocoi, preşedinta Organizaţiei de Femei a PNL Gorj a participat pe 12 ianuarie la Biroul Permanent Central şi la Delegaţia Permanentă a Organizaţiei Femeilor Liberale, la Palatul Parlamentului în Bucureşti. În aceste ședințe, liberalele au analizat situația politică, precum și rezultatele alegerilor parlamentare din decembrie 2012.

S-a prezentat raportul de activitate pentru anul anterior, și, de asemenea, s-a propus, discutat și aprobat programul de activități pentru anul acesta. În anul 2012, OFL a continuat proiectele demarate în anul 2011, având ca obiective principale atragerea femeilor din România în politică și sprijinirea acestora pentru a fi reprezentate în administrația locală și centrală. În cadrul şedinţei, președintele Organizaţiei Femeilor Liberale Gorj a declarat: “pregătirea efectuată în cadru organizat, prin Şcoala Politică, organizată în 2011-2012, s-a materializat în activitatea intensă din timpul campaniilor electorale pentru alegerile locale, referendum şi parlamentare. Astfel, s-a remarcat viteza de mobilizare a femeilor liberale, un efectiv constant al echipei de campanie, îmbunătăţirea vocabularului politic, cunoaşterea programelor candidaţilor şi a programului de guvernare al USL. Cetăţenii au reacţionat bine la întâlnirile cu femeile liberale şi au arătat disponibilitate la discuţii, afirmând că femeile înţeleg mult mai bine problemele sociale şi economice ale cetăţenilor şi pot să insiste pentru rezolvarea lor”.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here