Ciolocoi cere legalitate pentru extraordinara CJ Gorj

469

Mădălina Ciolocoi, preşedintele şedinţei extraordinare de Consiliu Judeţean Gorj de vineri, a cerut luni aviz de legalitate a întrunirii, considerate ilegale de secretarul judeţului. Ciolocoi a depus, în acest sens, dosarul special al şedinţei extraordinare a CJ de la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a primi avizul pe care Cristina Zamfirescu-Rădulea susţine că nu-l va acorda niciodată.
“A fost depus dosarul sigilat la registratura Consiliului Judeţean, dar şi la Instituţia Prefectului. Aşa prevede legea, să se depună dosarul care conţine toate documentele ce atestă discuţiile din şedinţă, hotărârile şi expunerile de motive aferente acestor hotărâri, dar şi procesul verbal de şedinţă care reflectă exact ce s-a întâmplat. Urmează ca dosarul să ajungă la secretarul judeţului care, în termen de zece zile, conform legii, trebuie să trimită dosarul la Instituţia Prefectului pentru ca acesta să dea avizul de legalitate. Dacă vor decide că şedinţa şi hotărârile sunt legale, domnul prefect va trebui să înştiinţeze CJ pentru ca deciziile să fie puse în aplicare”, a explicat Ciolocoi.
În acelaşi context, Ciolocoi a declarat că se aşteaptă să fie schimbată curând din funcţia de vicepreşedinte a Consiliului Judeţean Gorj, ea atrâgându-şi nu numai antipatia foştilor colegi din USL, ci şi ura personală a unora dintre aceştia. Liberala Ciolocoi nu ştie însă dacă schimbarea sa se va produce la noua ordinară a CJ Gorj sau la viitoarea şedinţă bazată pe o majoritate PSD-PPDD.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here