Ciolacu, săgeți către ministrul Energiei

698

Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat marți pe ministrul Energiei că nu s-a gândit la stocare, atunci când România a planificat investiții în regenerabile. Pe timpul zilei, fotovoltaicele produc în exces și România exportă, în timp ce la orele de seară, când dispare soarele, producția internă nu acoperă consumul, așa că România este obligată să importe scump.

„Vă spun cinstit: nu e suficient să fii ministru sau prim-ministru. Când vezi că ai fonduri europene de miliarde de euro pentru zona de investiții în energie verde, îți strângi specialiștii și faci niște calcule: ce putere instalată va fi, cât va produce România într-un an, în cât timp ajung la maturitate aceste proiecte. Am ajuns pe energie verde să fim printre fruntașii producători din Europa, depășim cred reactoarele de la Cernavodă. Păi măi, domn ministru, când ai declanșat aceste programe prin PNRR, prin proiecte naționale, prin fondul de modernizare, mintea ta n-a putut gândi că îți trebuie zonă de stocare și că România are o interconectare mare de altfel la nivel european de aproape 30% și că vei produce când va fi vânt și soare mai mult decât consumi? Cu energia de la nuclear avem ce face, că e energie de bandă. Avem cel mai bun mix energetic din Europa. Dar când a fost nevoie să avem o viziune clară de dezvoltare, nu ne-a dus capul. Cel mai rău în administrație și cel mai mult mi-e frică de hărnicia prostului”, a declarat Marcel Ciolacu.

1 COMENTARIU

  1. Ăsta face pe nevinovatul acum, arunca vina pe altul , în condițiile în care psd eii știau tot ce se întâmplă în minerit și energie. S-au dat la fund acum și weberelu și manta și rujanu, marii specialiști în energie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.