Cine va face parte din ,,Filiala de lignit” a CEO! Exploatările miniere, ELIMINATE treptat!

6636

Informația publicată, luni, în premieră de Gorjeanul, potrivit căreia acționarii Complexului Energetic Oltenia (CEO) vor aproba, luna viitoare, divizarea parțială a companiei energetice, în scopul separării activității pe lignit și înființarea filialei de lignit, a creat rumoare în rândul salariaților care muncesc în exploatările miniere ale producătorului energetic. Trebuie spus însă că divizarea activității pe lignit este prevăzută în Planul de restructurare revizuit al CEO și se știa de acesta de la momentul aprobării Planului prin decizia Comisiei Europene, în contextul în care autoritățile române, adică Ministerul Energiei și CEO, și-au luat angajamentul că divizarea efectivă a activităților din domeniul lignitului va avea loc în septembrie sau octombrie 2023. Noua filială distinctă a CEO ,,va îngloba și exploata unitățile energetice pe bază de lignit existente și activele conexe ale CE Oltenia care nu sunt vizate de trecerea la gaze naturale sau surse regenerabile de energie”, potrivit deciziei Comisiei Europene din 26 ianuarie 2022, prin care a fost aprobat Planul de restructurare revizuit.

Planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia implică eliminarea treptată a lignitului prin închiderea unităților energetice pe bază de lignit și a minelor de lignit, iar autoritățile române s-au angajat să creeze o filială distinctă a societății CE Oltenia („filiala de lignit”), care va îngloba și exploata unitățile energetice pe bază de lignit existente și activele conexe ale companiei care nu sunt vizate de trecerea la gaze naturale sau surse regenerabile de energie, potrivit deciziei CE din ianuarie 2022. Practic, acționarii CEO pun în aplicare calendarul la care Ministerul Energiei și compania energetică s-au angajat. ,,Autoritățile române s-au angajat, de asemenea, să demareze procesul de înființare a filialei de lignit după aprobarea de către Comisie a planului de restructurare al CE Oltenia și să încheie acest proces înainte de sfârșitul perioadei de restructurare, conform următorului calendar orientativ: decizia de începere a procesului de divizare a activităților din domeniul lignitului în februarie sau martie 2023, pregătirea proiectului de divizare a activităților din domeniul lignitului în martie sau aprilie 2023, divizarea efectivă a activităților din domeniul lignitului în septembrie sau octombrie 2023. În orice caz, autoritățile române s-au angajat să creeze filiala de lignit înainte de sfârșitul perioadei de restructurare, adică înainte de sfârșitul anului 2026. La crearea filialei de lignit se va lua în considerare interdependența cu alte măsuri prevăzute în planul de restructurare, cum ar fi operațiunile de capital (majorarea/reducerea capitalului social, divizarea unității Craiova II) sau crearea de entități cu scop special pentru noile investiții”, se arată în documentul citat. Scopul este clar exprimat în documentul menționat: ,,Capacitățile de lignit în chestiune ar trebui să scadă în timp și, în cele din urmă, să fie eliminate treptat, conform calendarului național de eliminare treptată a lignitului”. De altfel, în Decizia CE se precizează că, în Planul actual de restructurare calendarul de închidere a termocentralelor pe cărbune și a activității de extractive de lignit este unul accelerat, comparativ cu Planul initial de restructurare a CEO. ,,Toate centralele electrice alimentate cu lignit care sunt deținute de CE Oltenia vor fi închise definitiv sau cel mult păstrate în circuit, fără a fi însă active în furnizările regulate. Calendarul este deci accelerat în comparație cu cel stabilit în planul de restructurare inițial”, potrivit documentului.
Claudiu Matei

1 COMENTARIU

  1. CEO a fost infiintata cu scopul ca banii din contul SERovinari sa astupe gropile financiare ce le avea sectorul minier si Isalnita. Fapt ce s-a intamplat, iar acum SERovinari nu mai putand duce in spate intreaga activitate , s-au facut planuri de viitor ce prevad investitii in celelalte centrale , cu mineritul fiind mari semne de intrebare. Banii de ii avea SERovinari in cont, candva, s-au obtinut cu mari sacrificii , salariile din SERovinari , pentru functii si posturi similare fiind cele mai mici dintre centralele .
    CEO si cand au fost adusi lucratori din minerit in centrala, clasele acestora de salarizare erau mult superioare lucratorilor din centrala. Asa a fost optica conducerii centralei in 2000-2020. Totul e o istorie care se va sfarsi trist lipsand orice perspectiva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here