Cine sunt favoriții pentru cele 14 posturi de directori din CEO, scoase la concurs!

10899

Complexul Energetic Oltenia a demarat, în urmă cu o săptămână, procedura de selecție pentru ocuparea unor posturi de directori în conducerea executivă a companiei energetice. Practic, cu excepția a cinci posturi de conducere din actuala structură, toate celelalte, inclusiv ale șefilor termocentralelor Rovinari și Turceni și ale celor de la vârful Sucursalei Miniere, au fost scoase la concurs. Potrivit unor informații, o parte din directorii susținuți de PNL, care conduc unele structuri ale companiei, își vor păstra funcțiile, urmând ca și PSD să-și impună oameni în conducerea executivă a companiei.

CE Oltenia a anunțat, pe 20 ianuarie a.c., organizarea selecției pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct la Direcția Comercială, director și director adjunct la Direcția de Servicii Suport, director la Direcția de Strategie, director al Direcției de Investiții, director la Direcția Legislație, precum și pentru posturile de directori ai Sucursalelor Electrocentrale Rovinari și Turceni, dar și pentru toate cele trei poziții de conducere ale Sucursalei Miniere, adică director, director tehnic și director de producție. Printre acestea se mai regăsesc posturile de director adjunct al ELCFU, respectiv director al Direcției Tehnice din cadrul SE Ișalnița. Direcția Comercială e condusă, în prezent de către Emil Dragomirescu, care, cel mai probabil va rămâne la conducerea acestei structure cu un alt liberal în postul de director adjunct. La direcția Servicii Suport, atât directorul Ion Dragu, cât și adjunctul său, Gore Popescu, ar putea fi înlocuiți, conform unor surse din companie. La Direcția Strategie, Sorin Alecu ar putea să-și mențină funcția de director, fiind susținut de un membru al Directoratului, cu trecere în Ministerul Energiei, însă la Investiții, Ion Petroniu nu are susținere politică și la adresa activității sale există unele reproșuri care s-au acutizat, în ultima perioadă, susțin sursele citate. La Direcția Legislație, actuala directoare, Cristina Măceșanu, nu îndeplinește condițiile pentru participarea la selecție. La conducerea termocentralelor Rovinari și Turceni, conduce acum de Iosif Chircă și Viorel Filip e bătălie mare, mai ales că, în cazul în care la jumătatea lunii februarie nu i se va mai prelungi mandatul de membru al Directoratului lui Constantin Bălășoiu, cel mai probabil va conduce una din cele două termocentrale și, în acest caz, cei din PSD vor trebui să se mulțumească doar cu una. Și la Sucursala Minieră sunt disputate posturile, însă liberalii sunt în postura de a alege între actualul director, Florentin Gheorghescu și șeful carierei Roșia, Cosmin Trufelea, în contextual în care social-democrații își vor pune omul în poziția de director tehnic, funcție dorită de Ion Mogoș, fostul șef de la Roșia, în timp ce director de producție va rămâne Florin Vas, cu susținerea PNL.
Claudiu Matei

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Delia Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here