Cine nu poate cumula pensia cu alte venituri

714

În urmă cu câteva zile, Casa Județeană de Pensii (CJP) Gorj a transmis o informare legată de cumularea pensiei cu alte venituri. Astfel, în această categorie intră pensionarii sistemului public de pensii care realizează venituri în următoarele situații: activități pentru care se datorează contribuţii de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal; activități în calitate de prestator casnic, potrivit Legii nr. 111/2022, pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, indiferent de nivelul veniturilor. De asemenea, acestora li se adaugă și pensionarii de invaliditate, indiferent de grad.

”Cine nu poate cumula pensia cu alte venituri? – Soţul supravieţuitor beneficiar al unei pensii de urmaş, care realizează venituri lunare mai mari decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată (3.700 lei începând cu data de 1 iulie 2024); – Beneficiarul unei pensii anticipate, care realizează venituri lunare: în baza unui contract individual de muncă; în baza unui raport de serviciu; ca persoană care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care este numită în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrul cooperator dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale cărui drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile legii, cu cele ale persoanelor susmenționate. Este de reținut faptul că, în vederea valorificării stagiului de cotizare realizat după data înscrierii la pensie, pensionarii pentru limită de vârstă pot solicita recalcularea pensiei prin adăugarea acestuia, în condiţiile legii, o singură dată într-un an calendaristic. Stagiul de cotizare realizat în regim de cumul nu intră în calculul punctelor de stabilitate”, a informat conducerea CJP Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here