Cinci zile de instruire pentru medicii de familie

452

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj organizează o serie de instruiri pentru medicii de familie din judeţul nostru. Principalele teme abordate vor fi cardurile de sănătate şi raportarea electronică. Instruirea se va face pe grupuri de câte 40 de medici pe zi, începând de vineri, 12 septembrie.

Necesitatea instruirii medicilor de familie s-a impus pentru a nu exista probleme în privinţa iniţializării şi utilizării cardurilor naţionale de sănătate, dar nu numai. Astfel, conducerea Casei Judeţeţe de Asigurări de Sănătate Gorj a decis ca medicii să fie chemaţi la sediul instituţiei, începând de vineri. „De vineri, timp de cinci zile, ne întâlnim cu medicii de familie pentru a discuta despre raportarea electronică şi cardul de sănătate. Avem două sute de medici de familie, în total. Ei vor fi chemaţi la instruire la sediul nostru, în grupe de câte 40 de medici pe zi”, confirmă Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj.
Pe lângă principalele teme de discuţii, medicii vor avea posibilitatea de a dezbate toate problemele cu care se confruntă la ora actuală.

Obligaţi să-şi achiziţioneze cititoare de carduri
Achiziţionarea cititoarelor de carduri intră în atribuţiile medicilor, ei fiind obligaţi să le cumpere, după cum a precizat Daniel Bondoc, preşedintele CJAS Gorj.
Odată ce pacientul a ajuns la cabinet, cardul va fi trecut prin cititorul de card din cabinetul medicului, iar pacientul îşi va introduce codul PIN. Serviciile medicale vor fi validate şi decontate doar în baza cadrului naţional de sănătate, care reprezintă codul de acces pentru toate sistemele informatice ale instituţiei şi conţine datele de identificare ale fiecărui asigurat. Practic, cardul va deveni instrumentul de confirmare a prestării tuturor serviciilor din sistemul Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS).
Astfel, fiecare persoană care se prezintă la medic va trebui să aibă asupra sa cardul de sănătate.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here