Cinci noi secţii de votare în Gorj

194

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că în prima jumătate a anului, au fost înfiinţate 54 de noi secţii de votare în 20 de judeţe, nouă dintre acestea fiind situate în judeţul Iaşi, iar cinci în Gorj. Numărul alegătorilor a crescut de la 18.159.151 la 18.269.517.

“În primele şase luni ale anului 2015, au fost create 54 de noi secţii de votare în 20 de judeţe, cele mai multe, în număr de nouă, fiind situate în judeţul Iaşi. Astfel, în judeţul Vaslui au fost înfiinţate şapte secţii de votare, în judeţul Gorj cinci secţii, în judeţele Vâlcea şi Timiş câte patru, iar în judeţul Dolj trei noi secţii de votare. Au fost înfiinţate câte două secţii de votare în următoarele judeţe: Argeş, Bacău, Botoşani, Cluj, Constanţa, Ilfov, Olt, Suceava. Câte o secţie de votare a fost înfiinţată în judeţele: Alba, Giurgiu, Maramureş, Neamţ, Prahova şi în municipiul Bucureşti”, transmite AEP.

Radieri, pe bandă!
Tot în prima jumătate a anului 2015, au fost făcute 163.867 acţiuni de autentificare în Registrul electoral a persoanelor autorizate de primari, prin dispoziţie, să opereze în acest sistem, la care se adaugă cele 137.937 de documente de radiere. Potrivit comunicatului AEP, cele mai multe radieri au fost efectuate în municipiul Bucureşti (11.249) şi în judeţele Dolj (5.576) şi Cluj (5.506), iar cele mai puţine radieri au fost realizate în judeţele Covasna (1.206), Tulcea (1.515) şi Sălaj (1.582). Radierea din Registrul electoral a alegătorilor se face în caz de deces, pierdere a cetăţeniei, interzicere a exercitării drepturilor electorale sau de punere sub interdicţie şi se realizează în cel mult 24 de ore de la data luării la cunoştinţă de către primari a cazurilor care impun radierea, potrivit legislaţiei în vigoare. În prima jumătate a anului, au fost efectuate 8.834 de acţiuni de adăugare, modificare şi ştergere a delimitărilor secţiilor de votare.
AEP transmite că cele mai multe astfel de acţiuni au fost efectuate în luna februarie 2015, respectiv 8.391, iar cele mai puţine în luna mai 2015, în număr de 7. La nivel de judeţ, cele mai multe adăugări, modificări şi ştergeri ale delimitărilor au fost efectuate în judeţul Olt (2.094), iar în Ialomiţa, cele mai puţine (o singură acţiune).
De asemenea, numărul total de alegători înscrişi în Registrul electoral a cunoscut fluctuaţii, ca urmare a operaţiunilor efectuate de persoanele autorizate în Registrul electoral şi a importurilor de date venite de la Ministerul Afacerilor Interne, astfel că numărul cetăţenilor cu drept de vot a crescut de la 18.159.151(ianuarie 2015), la 18.269.517 (iulie 2015).
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here