Cinci familii din Turceni, cercetate pentru înşelăciune

412

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au identificat cinci familii din localitate care în cursul anului 2013 ar fi declarat în fals în faţa notarului public şi a reprezentanţilor unei instituţii de învăţământ, venituri nereale, inducând în eroare această instituţie şcolară pentru ca fiii acestora, elevi în cadrul acestei instituţii, să poată beneficia de sume de bani, ca sprijin financiar acordat elevilor în cadrul unui program de protecţie socială. În total, aceştia ar fi încasat ilegal suma de peste 10.000 lei. În fiecare din cele cinci cazuri poliţiştii au constituit dosar penal în care efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în declaraţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here