Cinci eliminați și 100 de absenți la prima probă scrisă a Bacalaureatului

1014

Cinci absolvenți de liceu din județul Gorj au fost eliminați, ieri, de la prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, după ce au fost prinși încercând să copieze. Alți circa 100 de candidați nu s-au prezentat la examen. Probele scrise continuă miercuri, 24 iunie, cu proba obligatorie a profilului, și joi, 25 iunie, cu proba la alegere a profilului și specializării.

În Gorj, spre deosebire de Evaluarea Națională, prima sesiune din acest an a Bacalaureatului a debutat cu incidente, după ce cinci dintre candidați au fost prinși încercând să copieze. ,,La proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul examenului de Bacalaureat am avut înscriși 3434 de candidați. Dintre aceștia, 105 nu s-au prezentat, iar alți cinci au fost eliminați din examen pentru tentativă de fraudă. Este vorba despre candidați de la Liceul Tehnologic Țicleni, Liceul Tehnologic Turceni, Liceul Teologic Târgu-Jiu, Colegiul Național ,,Spiru Haret” Târgu-Jiu și Liceul Tehnologic Bîlteni”, a declarat Dana Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Cei cinci candidați nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Subiecte asemănătoare pentru absolvenții de la profilul real și cei de la profilul uman
La subiectul I, absolvenții de liceu de la profilul real și tehnologic, precum și filiera vocațională au avut un text la prima vedere „Amintiri despre G. Călinescu”, de Mircea Bandu. La subiectul I, punctul B, candidații au avut de făcut un text argumentativ despre cum contribuie mass-media (dacă da sau dacă nu) la crearea imaginii publice a unei persoane. Subiectul al II-lea a constat în prezentarea perspectivei narative dintr-un text din „Arhanghelii”, de Ion Agârbiceanu. La subiectul III, li s-a cerut să redacteze un eseu în care să prezinte particularitățile unei comedii studiate. La profilul umanist (filiera teoretică) și profilul pedagogic (filiera vocațională), absolvenții de clasa a XII-a au primit aceleași subiecte precum cei de la real. Singura diferență o reprezintă subiectul al III-lea, unde li s-a cerut să redacteze un eseu în care să prezinte particularități de construcție a unui personaj dintr-o comedie studiată.

Probele scrise continuă până joi
În Gorj, examenul de Bacalaureat va continua miercuri, 24 iunie, cu proba obligatorie a profilului. Ultima probă scrisă, proba la alegere a profilului și a specializării, este programată joi, 25 iunie. Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 30 iunie (până în ora 12.00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 16.00 – 20.00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8.00 – 12.00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice.
În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.
Roxana Lupu

2 COMENTARII

  1. pacat ca in prima zi de examen cand s-a intamplat la colegiul spiru haret problema respectiva ,elevii nu au avut telefoane sa inregistreze atitudinea domnului de supraveghea !ca ala numai educator nu se poate numi! pe 24 dansul a fost tot supraveghetor ! pacat ca elevii nu au avut telefoanele sa-l inregistreze! cadru didactic sa ameninti elevii cu puscaria daca incearca sa copieze asta numai educator nu e! si mai ales in timpul unei activitati! ar merita dosar penal! este de la scoala nr 1 motru! o atitudine care nu respecta nimic din legislatia educatiei si nici macar ca om! pacat ca asemenea oameni sunt in invatamant !

    • nici macar nu a avut bunul-simt sa se prezinte cand a intrat in sala de examen! intelegem ca este un frustrat profesional dupa gradul didactic care il are si un om complexat , dar nu cred ca acesti elevi trebuie sa suporte acest fel de comportament deviant!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here