Cinci dosare penale pentru evaziune, într-o singură zi

383

Cinci dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală au fost întocmite de poliţiştii gorjeni în prima zi a acestei săptămâni pe numele administratorilor unor societăţi comerciale din judeţ.

În cursul zilei de 2 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat despre faptul că un bărbat în vârstă de 47 ani, din localitate, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a reţinut şi nu a achitat statului, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, o sumă de bani, reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni mai sunt cercetaţi un bărbat în vârstă de 39 de ani, acuzat că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Motru, în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2014 nu a achitat obligaţiile de plată aferente societăţii, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, în termenul legal, precum şi un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Timişoara, acuzat de asemenea că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Motru, nu a achitat pentru perioada 1 iulie – 30 septembrie 2014 obligaţiile de plată aferente societăţii, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, în termenul legal. Dosare penale pentru evaziune fiscală au mai fost întocmite şi pe numele a doi bărbaţi din Mătăsari, administratori ai unor societăţi comerciale din localitate, acuzaţi de asemenea că nu au achitat obligaţiile de plată aferente societăţii, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, în termenul legal.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here