Cinci bărbați, prinși la volan sub influența băuturilor alcoolice

304

Cinci bărbați din Târgu-Jiu sunt cercetați  de polițiști, după ce au fost depistați, în weekend, la volan, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Unul dintre ei nu avea nici permis de conducere. Bărbatul de 51 de ani, din comuna Cruşeţ, conducea un autoturism, pe raza localității, iar în urma testării cu etilotestul a rezultat o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„La data de 26 august, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 39 de ani, din municipiul Motru, în timp ce conducea un autoturism, pe Aleea Teilor, din localitate, având o concentraţie de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au depistat un bărbat de 51 de ani, din comuna Cruşeţ, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității, fără a poseda permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. În aceeași zi, poliţişti din cadrul Biroului Rutier au depistat un bărbat de 42 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Ciocârlău, din localitate, având o concentraţie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. La data de 25 august, poliţiştii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au depistat un bărbat de 39 de ani, din comuna Runcu, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 672C Răchiți, venind din direcția comunei Runcu, având o concentraţie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

De asemenea, poliţişti din cadrul Biroului Rutier  au depistat un bărbat de 32 de ani, din comuna Alimpești, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Traian, din municipiul Târgu-Jiu, având o concentraţie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În toate cauzele s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului, respectiv care nu deține permis de conducere”, a mai declarat Andrei Lazăr.

Poliţia Română reaminteşte că, în cazul depistării unui conducător auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, la volan, în funcţie de concentraţia de alcool, fapta se poate încadra la contravenţie, când aparatul alcooltest afişează o valoare sub 0,40 mg alcool pur în aerul expirat. Se sancţionează cu amendă şi suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile și infracţiune,  când aparatul alcooltest afişează o valoare de 0,40 mg alcool pur în aerul expirat sau mai mare. În acest caz este obligatorie recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar conducătorul auto este condus la o unitate sanitară şi i se întocmeşte dosar de cercetare penală. Fapta se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă. Mai mult, dacă şoferul va fi condamnat pentru comiterea acestei infracţiuni, permisul de conducere se anulează. De asemenea, refuzul de a vă supune recoltării probelor biologice sau testării aerului este sancţionat cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Loredana Fîciu

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here