Cinci ani de la apariția neîntreruptă a publicației NOVĂCEANUL

521

Aș începe cu o știre mititică, dar nu seacă, ci plină de conținut ca un măr copt. Așa și începe NOVĂCEANUL – Publicație lunară independentă – ce apare în orașul Novaci, Anul VI, Numărul 63, Marți 25 septembrie 2018, date preluate din frontispiciul publicației, ce mai conține stema urbei. Mai jos, primim cu bucurie vestea că Orașul Novaci este pe lista localităților propuse a fi atestate ca stațiuni turistice.Fraza finală sună astfel: „În ce privește orașul Novaci, este o inițiativă pentru care se luptă de câțiva ani d-l Primar, dr.ing. Dumitru Leuștean, și care, iată pare a prinde viață, ceea ce va duce la o mai rapidă dezvoltare a Novaciului din punct de vedere turistic.” Permiteți-mi să fac o scurtă digresiune. În anul 2007, pe când eram Redactor șef la revista Săptămâna turistică, devenită apoi lunară înainte de dispariție, am realizat două pagini gratuite despre Băile Săcelu. Am discutat și cu primarul de atunci, un tehnician veterinar care-a ajuns la pușcărie pentru că a băgat mâna într-o afacere de 7 miliarde de lei, dintre acestea se zicea că trei miliarde de lei ar fi fost partea sa. Oricum, se plângea că județul Gorj ar fi dat Baza de tratament minierilor și din pricina asta el nu se poate bate pentru stațiune turistică. Nici viitorul primar Ion Voica n-a făcut-o, ajungând mai lesne la pârnaie, unde se află și acum. Ce mare păcat! De posibila stațiune balneară Săcelu! Dar să revin la subiect. Scriitorul Constantin Dârvăreanu ne explică ideea genezei NOVĂCEANULUI: <> Trecem peste alte știri importante ale publicației NOVĂCEANUL, ajungând la eseul „Școala românească pusă la zid”, de prof.univ.dr. N. Vințanu, ori la articolul comemorativ: „Eroul novăcean care a murit pentru Țară – Căpitan Aviator Vasile Craiu”, bogat ilustrat și documentat de scriitorul Constantin Dârvăreanu, Redactorul șef al NOVĂCEANULUI.Mai amintim că „După 740 de ani, Voievodul Litovoi este din nou printre noi”, cum ne demonstrează prof.univ.dr. N. Vințanu și eseul întrebare care și dă răspunsul intitulat „Ce a câștigat Novaciul ca localitate din conviețuirea pământenilor cu ardelenii din Mărginimea Sibiului”, semnat de Prof.univ.dr.ing. Dumitru Romulus Târziu, de la Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere a Universității Transilvania din Brașov. Ca de fiecare dată nu lipsește poetul Ion C. Duță(cu poemele Cartea vieții și Dureri de țara mea). O realitate a vieții pastorale este tema eseului-reportaj scris cu mult har de prozatorul N. Vințanu cu titlul „Rămân stâni fără stăpâni…” Îndrăgostitul de tradiții care este scriitorul Constantin Dârvăreanu scrie emoționant și emoțional despre Festivalul „Cântecul Munților”, din Piașa Mare a Sibiului, din 3 august 2018, poate cel mai important festival de folclor doin țară. Pe ultima pagină citim o prezentare a poetei Maria șerban Silivaș, autoare a volumelor „Lostrița albastră”(prefață Ion Popescu Brădiceni) și „Muntele ascuns”(cu o Prefeață de Nicolae Dragoș, gorjeanul nostru din Glogova, membru al Uniunii Scriitorilor din România). Plină de tradiții, de istorie și literatură, de viață novăceană contemporană, publicația ce a intrat în al șaselea an al existenței sale merită felicitările noastre scrise și urarea din anul Centenar al Marii Uniri să ajungă cel puțin la 200 de ani!
ION PREDOȘANU
P.S. Uitați o zi de politică și veți vedea că n-ați pierdut nimic. (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here