Cinci ani de închisoare pentru violatorul din Novaci

271

viol 2Dorel Gîlcă, tânărul din Novaci, arestat în octombrie 2011 pentru că a violat o minoră în vârstă de 14 ani, a fost condamnat ieri de magistraţii Tribunalului Gorj. Potrivit sentinţei, Gîlcă a fost condamnat la 5 ani de închisoare, căreia i se adaugă şi o pedeapsă complementară de interzicere a unor drepturi, pe o perioadă de 2 ani.

Gîlcă Dorel a fost arestat în data de 17 octombrie 2011, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol. Tânărul în vârstă de 28 de ani din Novaci a fost acuzat că şi-a violat o vecină în vârstă de doar 14 ani. Violul a fost comis în data de 16 octombrie 2011 iar a doua zi, după ce tatăl minorei a mers la poliţie, pe numele tânărului a fost emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, prelungit ulterior. La data de 21 decembrie 2011, instanţa a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. Deşi a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de viol în aceea de act sexual cu un minor, cererea inculpatului a fost respinsă de instanţa de judecată. Astfel, la câteva luni de la comiterea faptei, Gîlcă a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Gorj la 5 ani de închisoare, pedeapsă căreia i se adaugă şi una complementară de interzicere a unor drepturi pe o perioadă de 2 ani. De asemenea, Gîlcă este obligat să-i plătească daune morale în valoare de 5.000 lei minorei pe care a violat-o, precum şi 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Sentinţa a fost pronunţată miercuri, 8 februarie, putând fi atacată cu apel.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here