Cinci ani de eTwinning

499
Şcolile din întreaga Europă vor lansa astăzi, la ora 12.00, baloane ecologice albastre şi galbene, pentru a sărbători cei 5 ani de activitate ai programului ,,eTwinning’’. Cu acastă ocazie, Grupul Şcolar de Transporturi Auto ,,Traian Vuia’’ Tg-Jiu va organiza o activitate festivă, iar la ora 14.00, la Parcul Coloana Infinitului din Tg-Jiu, elevii claselor a IX-a vor lansa baloane ecologice.

Programul „eTwinning” a fost lansat la 14 ianuarie 2005, ca parte a Programului de învăţare permanentă al Comisiei Europene. Se adresează tuturor şcolilor din învăţământul preuniversitar, tuturor profesorilor, indiferent de disciplina predată, directorilor de unităţi şcolare şi inspectorilor şcolari.
Platforma eTwinning este :
1. Un program pentru profesori în sensul că facilitează accesul profesorilor la un mediu virtual de colaborare şi de schimb de experienţă, la parteneriate cu alţi profesori şi la activităţi de formare profesională, alături de colegi din ţările europene.
2. Un program pentru elevi, deoarece prin participarea la proiecte de eTwinning (înfrăţire online între şcoli), elevii au posibilitatea să comunice cu alţi elevi din ţările participante, să afle elemente de specific cultural sau de specific al educaţiei în ţările partenere, să înveţe utilizând noile tehnologii şi să îşi perfecţioneze competenţele de comunicare în limbi străine.
3. Un program pentru comunitate, deoarece înfrăţirea online a şcolilor poate fi însoţită de înfrăţirea comunităţilor. Unele localităţi au decis să se „înfrăţească” şi să completeze comunicarea şi să cooperarea online prin alte proiecte – vizite, activităţi culturale pentru adulţi etc. Profesorii şi elevii din România au posibilitatea de a colabora şi de a face schimb de informaţii cu participanţi din alte ţări, în vederea constituirii de parteneriate pe diferite domenii de interes sau pe discipline de studiu.
După cinci ani de activitate, eTwinning este o comunitate impresionantă ce numără peste 90 000 de cadre didactice din întreaga Europă ! Pentru a sărbători acest succes, echipa eTwinning vă invită să participaţi la petrecerea ce va avea loc pe 5 mai !
Vă aşteptăm !
Prof. Codruţa Pătraşcu, Grupul Şcolar de Transporturi Auto ,,Traian Vuia’’ Tg-Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here