Christian Ciocan, în luptă pentru cel mai bun trăgător

351

CiocanPrintre concurenţii care participă anul acesta la finala Campionatului de TIR al structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) s-a aflat şi Christian Ciocan, comisarul şef de la Serviciul de Informare şi Relaţii Publice.

La etapa finală a Campionatului de Tir desfăşurată în aceste zile la poligonul de la Turcineşti, au venit cei mai buni trăgători din cadrul MAI. Printre aceştia, se numără şi Christian Ciocan, comisarul şef de la Serviciul de Informare şi Relaţii Publice. Cu toate că nu mai are voie să apară în presă, în calitate de purtător de cuvânt, Ciocan nu s-a sfiit să dea declaraţii, de această dată, în calitate de concurent. Christian Ciocan, originar din Droberta-Turnu-Severin, a fost sancţionat în luna decembrie a anului trecut pentru declaraţii neconforme cu poziţia Poliţiei Capitalei, iar sancţiunea ar urma să dureze şase luni. Acesta a făcut parte din lotul poliţie capitalei, întrucât la ”Cupa Poliţiei Capitalei la Tir 2011”, concurs desfăşurat în data de 23 martie, la Poligonul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române – Băneasa, a câştigat locul întâi cu 99 de puncte. Şi acum Ciocan doreşte să fie printre primii, mai ales că în perioada liceului a făcut şi sport de siguranţă. Olteanul este la a doua participare la finala campionatului de tir.

„Sunt doar participant la această competiţie, fac parte din lotul Poliţiei capitalei, şi cred că în acest decor extraordinar, gorjean, astăzi vor vorbi pistoalele, şi aşa cum au spus şi autorităţile locale, cel mai bun va câştiga. Am foarte multe amintiri cu Turcineşti, pentru că sergentul meu din armată era din Turcineşti, am mai participat o dată la campionatul de TIR al structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, este pentru a doua oară şi revin cu mare plăcere pentru că sunt oltean, din Turnu-Severin şi în această zonă m-am simţit întotdeauna foarte bine, mă încarc de energie. O să trag cu un pistol aflat în dotarea poliţiei Române, impropriu denumite Carpaţi. Vreau să câştig, dar ştiţi cum se spune, locul întâi e performanţă, locul doi e sport de masă”, a declarat comisarul şef al Serviciului de Informare şi Relaţii Publice.

Ana-Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here