Chemați la urne în iunie, septembrie și decembrie

1758

Coaliția de guvernare a stabilit de principiu calendarul celor cinci runde de alegeri care se vor desfășura în acest an. PSD şi PNL vor candida împreună, pe aceeași listă, la alegerile europarlamentare. La locale însă, cele două partide vor merge separat. Calendarul alegerilor este provizoriu, până la oficializarea prin hotărâre de Guvern. Astfel, europarlamentarele vor fi comasate cu alegerile locale și vor avea loc în data de 9 iunie. Alegerile prezidențiale vor fi în luna septembrie, urmând să fie aleasă una din următoarele variante: turul I pe 1 septembrie, turul II pe 15 septembrie; turul I pe 8 septembrie, turul II pe 22 septembrie sau turul I pe 15 septembrie, turul II pe 29 septembrie. În schimb, alegerile parlamentare vor avea loc în data de 8 decembrie și nu este exclus ca PSD și PNL să candideze ca alianță electorală, pe aceeași listă. „România nu este singura țară în care s-a decis comasarea alegerilor, ci a luat exemplul mai multor state europene care au procedat astfel. Odată cu luarea acestor decizii, românii scapă de presiunea generată de campaniile electorale repetate, care s-ar fi desfășurat la intervale scurte de timp în cazul în care comasarea nu s-ar fi întâmplat. Mai mult decât atât, în acest fel, bugetul țării este degrevat de cheltuieli foarte mari, care se pot regăsi în investiții”, a precizat Mihai Weber, președintele PSD Gorj. Alegerile locale, cele europarlamentare și cele parlamentare sunt organizate într-un singur tur. „Localele” și parlamentarele se organizează o dată la patru ani, în timp ce scrutinele pentru alegerea europarlamentarilor și președintelui României au loc din cinci în cinci ani.
I.I.

1 COMENTARIU

  1. Această manevră făcută de ciolacu și ciuca este pentru a se menține ei și gașca lor la robinetul de bani veniți prin pnrr. Tocmai ei care violează Constitutia vorbesc de democrație, ei care au sărăcit românii vorbesc de binele oamenilor , ei care fură cu portbagajul și plătesc chirii uriașe pentru locuințe în care sa stea , ei care au plătit presa ca sa le cânte osanale vorbesc de economii ? Această adunătură de interese trebuie gonită prin vot de la conducerea țării. Votam orice AUR, USR, SOS, Forță dreptei Unite , numai pe acest hoți NU !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here