Chemarea trecutului: – Mama Lina – „Boieroaica din Mătăsari”

520
pag 13 2Pământul!…
„La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” pe care le-a dăruit omului să le stăpânească: cerului să-i dezlege tainele, pământului să-i smulgă roadele şi să se bucure de viaţă pe acest dar divin…
Materialul de faţă mi-a fost sugerat de o reuşită monografie a comunei Mătăsari, autori fiind regretatul profesor-inginer Ion Dădălău, Nicolae Racoceanu şi Matei loachim, apărută la Editura Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorjene.

Mama Lina nu este alta decât „boieroaica” din Mătăsari pe numele ei de domnişoară Giumanca Elena, fiica boierului Giumanca, deţinător a 80 de hectare de pământ diseminate în mai multe sate şi fântâna rămasă în memoria colectivităţilor din zonă. Ulterior, Boieroaica se va căsători cu Iancu Nişulescu care îi va spori bogăţia cu încă 50 ha. Rămasă văduvă după moartea soţului în război, Mama Lina îşi va creşte cu dragoste şi credinţă în Dumnezeu pe cei doi fii ai săi Măriuţa şi Georgică, va administra cu severitate moşia, respectată şi îndrăgită de ţăranii din toate satele comunei.

Îşi va reface căsnicia cu Gheorghe Stoichiţoiu, dar şi acesta va fi ucis mişeleşte în vârful dealului dinspre Roşia de Jiu, într-o noapte tăcută şi somnoroasă, împuşcat fără vreo vină. Aşadar, „boieroaica” a avut din nou neşansa unei căsnicii nefericite. Structura ei psihologică desăvârşită i-a dat posibilitatea de a dovedi până la ceasul din urmă putere de muncă, cinste şi demnitate, model pentru toate femeile din localitate pentru grija ce purta familiei ciuntite de împrejurări triste.
Administra voluminoasa ei avere la timp, cu oamenii din sate, răsplătindu-i cu generozitate. Ştia calendarul muncilor agricole, creştea oi şi vite, avea întregul arsenal de unelte de munca, gospodăria plină de păsări şi animale de casă. Gospodărea spaţiul în mod util şi la timp întreţinut, iubea florile. Participa cu însufleţire la clăcile din sat, iubea muzica şi portul mătăsărean, avea o voce de aur, ţinea cu regularitate sărbătorile creştine, cinstea morţii, cu lacrimi duioase la căpătâiul lor.
pag 13„Boieroaica” era un om de rând, „la umblet şi la port”, dar avea acea bunătate şi altruism demne de invidiat. Mai mult asculta vorbele oamenilor, urmărindu-le cu duioasa-i privire şi aprobând printr-un zâmbet discret.
În înţelepciunea sa, ştia că pământul nu este o avere personală, ci un dar divin făcut de Dumnezeu omenirii pentru viaţă şi moarte, pentru credinţă şi dreptate…
Şi în pământ îşi doarme somnul de veci, sub un povârniş de deal din cimitirul satului, cu o cruce de lemn din pădurile ei, în şirul de morţi din Mătăsari. „Adusu-mi-am aminte de cuvintele proorocului ce striga: „Eu sunt pământ şi cenuşă”! şi iarăşi m-am uitat în morminte şi am văzut oase goale şi am zis: „Oare cine este împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul? Ci odihneşte, Doamne, cu drepţii pe robul Tău! (Aghiasmatar)
Am cunoscut-o personal şi-mi pare rău ca vorbele mele scrise aici nu pot defini suficient măreţia sufletească, demnitatea şi naturaleţea celei ce a fost bunica mea dinspre soţie.
Dumnezeu s-o odihnească în pace!
Prof. Gheorghe Lungan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here