Chemare la unitate și pace

229

Ascensiunea fulgerătoare a candidatului Călin Georgescu, intrat în turul doi de pe primul loc, inexplicabilă pentru sociologi, politologi și alți experți, a pus autoritățile statului român în alertă – astăzi, Consiliul Suprem de Apărare a Țăriii se va reuni pentru a discuta un posibil „risc la siguranța națională”, existând indicii că acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali pun în pericol procesul electoral democratic din România. În plus, și CCR va discuta două contestații, ale foștilor candidați Popescu și Terheș. Cei doi cer nici mai mult, nici mai puțin decât anularea alegerilor prezidențiale. Este, însă, posibil acest lucru? Și ce s-ar întâmpla dacă CCR chiar decide că procesul electoral a fost viciat de o asemenea manieră încât se impune repetarea primului tur? – scrie presa românească astăzi.

În acest context, iată mesajul lui Călin Georgescu:

“Dragii mei,
Vă mulțumesc pentru implicarea, energia și iubirea pe care le puneți în susținerea acestui demers nobil pentru România. Vă reamintesc că nu suntem un partid politic, ci o comunitate unită în jurul unui ideal și a unui candidat independent. Ne susținem prin pace, iubire și respect față de toți.

Chemarea noastră este una a unității și a păcii, iar noi alegem să ne exprimăm susținerea prin fapte, nu prin cuvinte grele sau conflicte. Într-o lume plină de zgomot și dispute, ne dorim să rămânem un exemplu de liniște și respect. Vă rugăm să nu ne lăsăm atrași într-un conflict care nu este al nostru. Singura cale este pacea – pentru noi, pentru România, pentru viitor.

Nu am niciun partid, nu simpatizez niciun partid (nici parlamentar și nici neparlamentar). Vreau doar binele poporului meu prin PACE și SIGURANȚĂ. Vă rog pe toți să rămâneți acasă cu familiile și prietenii voștri. Vă rog să evităm orice conflict, nu este necesar, sunt alegeri libere, democratice. Oricine își poate exprima alegerea prin vot, aceasta este PUTEREA DEMOCRAȚIEI ȘI AȘA VA RĂMÂNE!

Vă mulțumesc!
Călin Georgescu”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.