Chemare INEDITĂ la protestul angajaților CEO! Veniți la BISERICĂ!

2924

Unul dintre energeticienii Complexului Energetic Oltenia, care a participat și la protestele de până acum organizate în centrul municipiului, Ion Ijac, a avut cea mai nostimă chemare în stradă pentru colegii săi.

Mesajul inedit a fost postat pe pagina sa de socializare, ieri dimineață: ,,Bună dimineața! Vă aduc la cunoștință că în centrul orașului Târgu-Jiu se află o biserică unică în România și merită să o vedeți. Eu o să fiu acolo pe 28 și 30 septembrie, între orele 16 și 18. Vă aștept să vizităm împreună acest lăcaș de cult. Biserica „Sfinţii Voievozi”, aflată în Piața Victoriei, din municipiul Târgu-Jiu, este unică în România, pentru că pe zidurile exterioare nu sunt pictaţi sfinţi sau alte scene biblice, ci filosofi. Creaţia îi aparţine pictorului Iosif Keber, considerat al doilea mare artist al municipiului Târgu-Jiu, după Constantin Brâncuşi”, a scris Ion Ijac.

Proteste și în țară
Astăzi, 28 septembrie, dar și în zilele de 30 septembrie, 5 și 7 octombrie, în baza unei înțelegeri semnate de toți liderii federațiilor sindicale reprezentative în CE Oltenia, vor fi desfășurate proteste între orele 16.00 și 18.00. Toți liderii de sindicat din companie declară acum că vor lupta pentru aplicarea legii pensionării anticipate, deși au ridiculizat timp de șase luni protestele lui Nicu Bunoaica și Manu Tomescu. Pe de altă parte, înțelegând că este nevoie de unitate, proteste sunt și în alte județe: angajații de la termocentralele din Dolj au protestat ieri în centrul Craiovei, urmând să iasă în stradă și cei de la Vâlcea, Hunedoara și Iași.

Aprobare doar pentru 500 de persoane
Federațiile sindicale ceruseră aprobare Primăriei Târgu-Jiu pentru un miting cu 1.000 de persoane, în aer liber, dar municipalitatea și-a dat acordul doar pentru 500 de protestatari.
Asta, în condițiile în care Congresul PNL s-a desfășurat cu 5.000 de oameni, în spațiu închis.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here