Cheile Olteţului – Peştera Polovragi

Formarea Cheilor

Cu foarte mult timp în urmă, când cheile erau în formare, apa a găsit un traseu mai uşor de parcurs: a descoperit o fisură în peretele de calcar pe care, cu timpul, datorită eroziunii a lărgit-o. Astfel, a început procesul de formare a peşterii Polovragi, care este aproape paralelă cu albia actuală a Olteţului. Ulterior, într-o altă fază, prin acţiunea apei asupra calcarului, albia Olteţului s-a adâncit, iar peştera a rămas suspendată în peretele stâng al cheilor. Erodând în continuare, apa a găsit alt drum, evitând cheile şi dispărând sub pământ la trecerea de la şisturile cristaline din nord la calcarele carstificabile, pentru a apărea la suprafaţă aproape de ieşirea din chei.

În perioadele de secetă prelungită, când debitul Olteţului este foarte mic, apa curge în totalitate pe drumul subteran, cheile rămânând seci şi pustii, dominate de o linişte nefirească.

Urmări, de pe vremea glaciaţiunilor

După opinia profesorului Alfred Bogli, care a efectuat cercetări în majoritatea zonelor carstice de pe glob, inclusiv în ţara noastră, asupra peşterilor dezvoltate pe bare calcaroase, cum este cazul peşterii Polovragi, un impact major în evoluţia acestora l-au avut răcirile puternice ale climei din trecutul pământului şi expansiunile gheţarilor, fenomene cunoscute astăzi sub numele de glaciaţiuni.

Aceste faze glaciare separate de fazele interglaciare, când clima s-a mai încălzit iar gheţarii s-au retras, au avut o influenţă decisivă asupra râurilor de suprafaţă şi din subteran, procesele de modelare şi erodare a cheilor fiind în strânsă legătură cu cel de formare a noi galerii în peşteri.

Trasee de vizitare a Cheilor şi cetăţii dacice

Revenind la complexul carstic Cheile Olteţului-Peştera Polovragi, pentru cei ce doresc să îl cunoască se pot recomanda două trasee.

Unul de suprafaţă, pentru vizitarea peretelui stâng al cheilor, ce porneşte din poiana ”După Piatră”, de lângă cabana forestieră şi care ne conduce în culme. Pe traseu se pot vedea Oborul Jidovilor, ce seamănă cu temelia unui bastion şi pe seama căruia circulă mai multe legende, în realitate fiind o formaţiune carstică mai neobişnuită, ruinele unei cetăţi dacice ce se presupune că ar fi din sec. 4-3 î.e.n. şi Crucea lui Ursache scrisă cu litere chirilice şi ridicată în memoria unui vătaf de plai ce a trăit pe aceste locuri, în jurul anului 1800.

Colonia de lilieci

Celălalt traseu este în sectorul clasic al peşterii Polovragi unde, în prima porţiune, întâlnim o galerie largă fără formaţiuni carstice şi cu podeaua acoperită de argilă şi guano, în peşteră fiind localizată una dintre cele mai numeroase colonii de lilieci din ţară. Spre capătul galeriei se pot observa câteva scurgeri parietale precum şi vermiculaţii ”piele de leopard” mai departe galeria având porţiuni curate în alternanţă cu movile de bolovăniş şi material aluvionar. Pe pereţi se pot citi tot soiul de iscălituri şi semnături făcute de indivizi fără cei şapte ani de acasă.

Torţele dacilor pe Culoarul Stâlpului

Vizita se termină în apropiere de Culoarul Stâlpului, mai încolo galeria coborând şi obligându-ne întâi să ne aplecăm şi apoi să ne târâm. Vizitarea acestui sector al peşterii (aceasta fiind mult mai lungă, galeriile sale însumând lungimea de 9.163 m, dispuse pe mai multe nivele) deşi nu prilejuieşte observarea unor pasaje subterane deosebite, are totuşi un farmec al lui. Poate permite retrăirea vremurilor de demult când pe sub aceste bolte treceau torţele dacilor şi romanilor precum şi făcliile călugărilor ce au sălăşluit aici.

Pe ambele trasee propuse, la o privire mai atentă pot fi observate nivelele de eroziune, martore tăcute la procesele de modelare a reliefului zonei cu mii şi milioane de ani în urmă.

Mugurel Petrescu