CFR Marfă vrea să-i majoreze pedeapsa cu închisoarea lui Ninel Potârcă

780

Reprezentanţii Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă s-au adresat, la începutul acestei săptămâni, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, atacând astfel rezoluţia dată de procurorii din capitală la plângerea penală a CFR Marfă SA la adresa lui Ninel Potârcă, aflat după gratii. Fostul candidat la Preşedinţie se află încarcerat la Penitenciarul Craiova, după ce a primit şi el şi fratele său, primul şase ani de închisoare cu executare, iar al doilea cinci ani, pentru evaziune fiscală, în toamna anului trecut. Deocamdată, fostul “Obama de Meteor” a scăpat de acuzele CFR Marfă la adresa sa, solicitarea societăţii din capitală nefiind încă judecată de magistraţi.

CFR Marfă s-a adresat procurorilor din capitală, după încarcerarea lui Ninel Potârcă, cu o plângere penală în care acuză că afaceristul cunoscut pentru business-urile sale cu fier vechi ar fi adus prejudicii semnificative şi acestei societăţi. Nu ar fi de mirare ca, vagoanele achiziţionate prin urna din firmele gorjeanului să fi fost acaparate de acesta prin metode ilegale. Cu toate acestea, procurorii i-au dat NUP lui Potârcă, lucru care a determinat CFR Marfă să conteste soluţia la Judecătoria Sectorului 1 din capitală, asta pe 30 iunie.
Până în prezent, instanţa bucureşteană nu a stabilit un termen pentru procesul cu Potârcă, care ar putea să-l mai scoată la plimbare, în capitală, şi pe deţinutul aflat la Craiova.

facs potircaViaţă grea după gratiile închisorii de maximă siguranţă
Fostul candidat la Preşedinţie Constantin Ninel Potârcă, acuzat de evaziune fiscală, a fost încarcerat, în septembrie 2014, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la şase ani de închisoare cu executare, sentinţa fiind definitivă. El şi fratele său au fost duşi din arestul IPJ Gorj la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, unde se află în regim închis. Până acum Ninel nu a încercat să-şi reducă pedeapsa apucându-se să scrie vreo carte ori prestând munci grele în detenţie.
Reamintim că, fraţii Potârcă şi alte două persoane au fost trimişi în judecată în mai 2011 de către DNA, procurorii menţionând la acel moment că fostul candidat la Preşedinţie a folosit în contabilitatea uneia dintre firmele sale facturi fictive pentru a nu plăti statului impozite şi taxe în valoare de peste 18,6 milioane de lei. Conform anchetatorilor, din suma respectivă opt milioane de lei ar fi fost TVA, iar restul reprezenta impozit pe profit, firma Siatra Prod SRL, aflată în faliment în prezent, ocupându-se cu colectarea de fier vechi. Procurorii DNA susţineau că actele false provin de la firmele celorlalţi inculpaţi, aceştia antedatând documente contabile pentru a acoperi operaţiuni nelegale efectuate de firma lui Potârcă. Firma sa, Siatra Prod SRL, a achiziţionat în anul 2000 fostul combinat chimic din Arad, pe care ulterior l-a demolat şi l-a vândut la fier vechi. Firma este în prezent în lichidare judiciară, aceasta mai având în proprietate, la Arad, terenurile fostului combinat, suprafaţa totală fiind de peste 40 de hectare.
A.Stoica

1 COMENTARIU

  1. Aveți impresia k acest țigan Ninel Potarca a făcut vreo afacere cinstita ? Exclus ! A tras Tepe la partenerii lui de afaceri si a manevrat impozitul si TVA din pix cu facturi fictive . Au greșit condamnandu-l 6 ani !!! Eu ai dădeam 15 ani cu executare pt k faptele lui au Fost cu intenție si a recidivat de nenumărate ori

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here