CFR Marfă va transporta 150.000 de tone de cărbune spre Termocentrala Turceni

439

Contractul de transport al cărbunelui de către CFR Marfă din Unitatea de carieră Husnicioara al Complexului Energetic Oltenia (CEO) a fost aprobat, marţi, a anunțat preşedintele Sindicatului Liber al minerilor mehedinţeni, Paul Constantinescu. Potrivit acestuia, “începând de miercuri, 21 iunie, primele garnituri de vagoane vor ajunge la încărcat în depozitul de lignit din Valea Copcii, unde se află un stoc de aproximativ 40.000 tone cărbune”.
“Această situaţie se datorează operaţionalizării contractului de vânzare a lignitului către Termocentrala Turceni. În trei luni trebuie să livrăm acolo 150.000 tone cărbune”, a precizat Constantinescu.
Liderul minerilor a adăugat că, “începând de miercuri, cei 430 de angajaţi ai carierei Husnicioara vor reveni la programul de lucru de cinci zile, acesta fiind redus în primul trimestru al anului 2017 la patru zile pe săptămână”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here