Cetăţi de piatră, cetăţi de suflet

1159

Cei ce doresc să petreacă, fie în cadrul unei expediții în toată regula, fie numai câteva ore în decorul montan gorjean au la dispoziție o multitudine de facilități care de care mai interesante.

Oferte pentru toate gusturile
Astfel, pot străbate unul sau mai multe din cele 40 trasee montane pedestre principale ori adiacente din Parâng, Vulcan, Godeanu ori munții Cernei, pot practica sporturile de iarna într-o zona special amenajată (Rânca), pot deveni exploratori ori doar vizita una sau, de ce nu, mai multe din cele peste 2000 peșteri ori avene aflate în zona carstică a Gorjului și cuprinse în 4 perimetre speologice aflate în apropierea unor chei ori canioane de o frumusețe ireală, își pot încerca măiestria la escalada ori alpinism în cele 3 perimetre de alpinism cu trasee omologate de toate gradele, perfecționa tehnicile specifice de mountain bike, curse 4×4 ori off roads şi, nu în ultimul rînd, își pot încerca curajul coborând unul din cele două trasee de rafting aflate pe râurile gorjene, din care unul este cotat printre cele mai dificile la nivel național (Defileul Jiului). Toate acestea şi nu numai constituie o veritabilă atracție pentru cei ce doresc să se avânte în Cetățile de Piatră de pe Jiul de Sus.

Muntele și binefacerile sale
Sporturile montane, chiar dacă nu îmbracă aspectul competițional, oferă practicanților o educație obligatorie a frumosului şi respectului faţă de natură. Astăzi, muntele este accesibil tuturor celor ce doresc să îl cunoască. Dar acesta păstrează totuşi unele particularități, dezvăluindu-le numai celor care, prin efort şi perseverență, îi pot învinge greutăţile.
Binefacerile pe care oamenii le dobândesc practicând sporturile montane sunt bine-cunoscute şi nu vom mai stărui asupra lor. Din nefericire, unii mai puţin pregătiţi cred că le pot avea oricând şi pe orice vreme, chiar dacă echipamentul şi condiţia lor fizică sunt necorespunzătoare. Câteodată aceştia reuşesc pentru că muntele este uneori îngăduitor, dar de cele mai multe ori nu.

Atenţie la legile muntelui
Un cunoscut alpinist austriac, Luiz Trenker, transmitea acum mai bine de opt decenii câteva învățăminte pentru cei ce doreau să practice turismul şi escalada montană. Câteva dintre acestea sunt deosebit de importante şi îşi păstrează mesajul şi azi pentru cei ce doresc să înfrunte muntele:
-Să nu pleci niciodată într-o ascensiune pentru care nu te-ai pregătit şi să nu pierzi din vedere că trebuie să fi mai tare ca muntele.
-Alege întotdeauna un itinerar realizabil şi dacă vezi că nu îl poţi realiza, renunţă.
-Acela care nu ştie să-şi vină singur în ajutor pe munte nu este decât un personaj penibil.
-Posibilitățile celui mai slab să fie unitatea de măsură a grupului.
-A părăsi un om pe munte poate echivala cu o crimă.

Ignoranta şi teribilismul
Sporturile montane au căpătat în ultimul timp o popularitate din ce în ce mai crescută. Tot mai mulţi oameni pleacă în timpul lor liber pe munte. Din păcate, mulţi dintre ei nu sunt pregătiţi să o facă şi de aici încep necazurile. Unii dintre ei nu ştiu că o ascensiune montană este deosebită fundamental de o ieşire în oraş, că trebuie să ai echipament şi să te documentezi asupra zonei pe care urmează să o parcurgi şi că începător fiind, este nevoie să parcurgi primele trasee cu montaniarzi experimentaţi de la care ai tot timpul ce învăţa. În fine, avantajaţi de dotările existente în ziua de azi, mulţi ajung uşor să confunde o escaladă montană cu un chef la cabană.

Montaniarzii şi spiritul muntelui
Dar pe munte se pot întâlni şi montaniarzi. Aceştia au o pregătire şi o experienţă care le dă posibilitatea să parcurgă ture dificile până la limita extremă. În decursul anilor, au învăţat să cunoască toanele şi capriciile muntelui, precum şi modalităţile de a se feri de ele. Deşi cu toţi îndrăgesc muntele, fiecare dintre ei şi-a făcut o specializare într-una din disciplinele legate de munte.
Astfel, putem întâlni montaniarzi specializați în alpinism, orientare montană, escaladă, coborârea râurilor de munte (rafting), speologie, parcurgerea canioanelor, fotografie montană şi speologică. Toţi sunt conştienţi de rolul lor pe munte, acela de a promova un turism montan civilizat şi a contribui la formarea de noi generații de iubitori ai muntelui.
Montaniarzii sunt energici şi săritori la nevoie, chiar dacă nu activează în formațiuni de salvare montană. Oamenii de munte sunt deosebiți. Cred că greutățile, riscul, precum şi pericolele ce pândesc la tot pasul pe munte îi apropie pe oameni.
Şi pentru că pe munte oamenii se simt mai apropiaţi şi se salută chiar dacă nu se cunosc, le urăm şi din partea noastră drum bun şi poteci însorite.
Am dori ca toţi oamenii din lume să fie animaţi de aceleași sentimente care îi leagă pe oamenii de munte.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.