Cetăţeanul de onoare Dobriţoiu, urmărit penal de DNA

267

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de generalul maior în rezervă Corneliu Dobriţoiu, gorjean la origini, tatăl său fiind din comuna Popşoru, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, sub forma participaţiei improprii, se arată într-un comunicat al DNA. Valoarea prejudiciului în dauna Ministerului Apărării Naţionale se estimează la suma de 1,2 milioane lei. Dobriţoiu, fost ministru al Apărării, este cetăţean de onoare al comunei Plopşoru încă de acum aproape 7 ani.

,,Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, s-a stabilit că învinuitul Dobriţoiu, a închiriat şi, ulterior, a cumpărat, în regim subvenţionat, o locuinţă de serviciu de la Ministerul Apărării Naţionale, cu încălcarea prevederilor legale, făcând uz de declaraţii false care au fost de natură să îi inducă în eroare pe membrii comisiei de vânzare. Astfel, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei de serviciu din municipiul Bucureşti, contractul de închiriere era expirat (din data de 29.06.2005), nefiind astfel îndeplinită condiţia existenţei unui contract de închiriere valid la momentul vânzării. Declaraţia notarială dată la 08.06.2005 de către Corneliu Dobriţoiu nu corespunde realităţii, deoarece, la momentul respectiv, acesta deţinea împreună cu soţia sa o locuinţă proprietate personală”, se arată în comunicatul DNA.
DNA precizează că, alături de Dobriţoiu, alte 10 persoane cu funcţii de conducere din MApN au achiziţionat, în condiţii nelegale, locuinţe de serviciu la preţ subvenţionat, faţă de care se efectuează acte de urmărire penală.

Dosar la comandă politică?!
Dobriţoiu se consideră nevinovat, la ieşirea de la DNA declarând următoarele: ,,Sunt puţin surprins că după patru ani de zile, neapărând alte chestiuni la dosar, alte fapte… Dar, mă rog (…), e o chestie lungă, acolo. Ceva de genul acesta: că aş fi influenţat acordarea sau obţinerea unor foloase şi aşa mai departe. Deci, nimic. (…) Probabil că sunt unele persoane care au interese directe să nu cumva să ajung la Ministerul Apărării şi din cauza asta trebuie deschis un dosar penal care poate fi soluţionat în 20 de ani şi să blocheze accesul… Nu ştiu de ce se tem, pentru că eu am apărat legea şi acolo.
În ceea ce priveşte o posibilă revenire la minister, Dobriţoiu a subliniat că şi-ar dori acest lucru, pentru că a început unele programe interesante, dar că nu depinde de el, deoarece va fi o decizie a partidului, a USL.
În acelaşi dosar este urmărit penal şi generalul de brigadă în rezervă Traian Pigui, şef al Direcţiei domenii şi infrastructură din MApN (la data faptelor), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, sub forma participaţiei improprii, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
A.STOICA
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here