Cerere de recuzare a magistraților în procesul unui cunoscut afacerist din Gorj

313

După vacanța judecătorească, fostul senator Olosz Gergely, unul dintre cei patru colegi de dosar ai afaceristului Ion Bîrcină, a cerut schimbarea completului care va da verdictul în acest caz. Înalta Curte de Casație și Justiție a României i-a respins acțiunea, hotărârea fiind definitivă. ”Respinge cererea de recuzare a doamnelor judecător formulată de apelantul intimat inculpat Olosz Gergely, prin apărător ales. Fără cale de atac”, a stabilit instanța supremă. Următorul termen va avea loc pe 20 octombrie. Dosarul finului fostului judecător al Curții Constituționale, Toni Greblă, a ajuns la Înalta Curte după ce Ion Bîrcină a formulat apel împotriva sentinței stabilite pe 3 martie, la Curtea de Apel București, care a decis condamnarea sa la închisoare, la fel ca și în cazul colegului său de dosar, fostul senator Olosz Gergely.
Inițial, Bîrcină a aflat sentința în anul 2013, când a primit patru ani de închisoare cu executare, însă, după trei luni, magistrații au desființat integral sentinţa şi au constatat că ”soluţionarea cauzei în primă instanţă revine Curţii de Apel Bucureşti”, instanță care l-a condamnat în 2016 la 1 an şi 4 luni de închisoare. În total, cinci persoane sunt judecate în acest dosar. Fostul senator Olosz Gergely a primit trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că în perioada în care a fost preşedinte al ANRE ar fi ajutat reprezentanţii unor firme să obţină contracte oneroase.
Ion Bîrcină a fost cercetat de Direcția Națională Anticorupție, fiind acuzat că a dat mită pentru contracte în energie. Procurorii DNA au stabilit că, în perioada mai 2010 – februarie 2011, inculpaţii Bîrcină Ion, Iliescu Costin, Stan Cătălin şi Badea Ovidiu Ionel s-au asociat cu scopul de a cumpăra influenţa inculpatului Olosz Gergely, deputat în Parlamentul României şi fost preşedinte al ANRE, în vederea obţinerii de contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere. În acest an, omul de afaceri din Gorj a fost arestat preventiv, de judecătorii de la Tribunalul București, într-un alt dosar, de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la aproximativ trei milioane euro, fiind ulterior eliberat. Nu s-a aflat însă pentru prima dată în arest. În luna ianuarie a anului 2012, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore pentru mărturie mincinoasă în dosarul lui Doru Şerban, zis „Habitu”.
Mai mult, Bîrcină este judecat, din luna septembrie a anului trecut, pentru cumpărare de influență, în dosarul în care inculpat este și Toni Greblă. Următoarea înfățișare va avea loc în această săptămână, pe 23 septembrie.
Celebru a devenit însă în 2010, când Goeru şi-a măritat cu mare fast una dintre fiice. Cei 11 nași au fost aduși la Târgu-Jiu cu elicopterele.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here