Ceremoniile dedicate absolvenților unităților de învățământ din Târgu-Jiu, la final

800

Seara de duminică a fost cea care a încheiat seria ceremoniilor organizate de Primăria Municipiului Târgu-Jiu pentru absolvenții de liceu și cei de gimnaziu. Evenimentele au avut loc pe parcursul mai multor zile, pe Stadionul Municipal

S-a lăsat cu emoții de nedescris în ultima seară dedicată premierii absolvenților unităților de învățământ din municipiul Târgu-Jiu! Dacă până pe 11 iunie, în atenția municipalității au fost absolvenții de liceu, din 11 iunie și până pe 13 iunie, ceremoniile au fost dedicate elevilor de gimnaziu, care au încheiat clasa a VIII-a. Timp de 10 zile, Stadionul Municipal a fost gazda ceremoniilor, absolvenții fiind însoțiți la aceste evenimente de părinți și prieteni. ,,Ultima seară a ceremoniilor dedicate absolvenților s-a încheiat. Au fost 10 zile în care am avut ocazia să cunosc o mulțime de tineri minunați, gata să-și continue drumul în viață cu optimismul debordant și energia de care numai ei pot da dovadă.
Absolvenții de gimnaziu ai Colegiului Național ,,Tudor Vladimirescu”, Școlii Gimnaziale ,,Pompiliu Marcea”, Școlii Gimnaziale ,,Constantin Săvoiu” și cei ai Școlii Gimnaziale ,,Constantin Brâncuși” au pășit în fața cadrelor didactice care i-au pregătit și a invitaților, mândri de rezultatele obținute, în aplauzele tuturor. Felicitări, dragii mei! V-ați ridicat la înălțimea așteptărilor și vă doresc mult succes la examenele care urmează! Vreau să mulțumesc tuturor celor implicați în organizarea acestor ceremonii și mai ales Direcției de Evenimente care a început pregătirile în urmă cu câteva săptămâni. Știu că nu le-a fost ușor, mai ales având în vedere schimbările dese alte regulilor impuse de Guvern. Au avut o misiune dificilă, aceea de a găsi soluții pentru ca toți participanții să fie în siguranță și cat mai mulți părinți și apropiați ai absolvenților să poată asista la ceremonii. De asemenea, mulțumesc instituțiilor care ne-au fost alături: Inspectoratul Școlar Județean Gorj și Inspectoratul pentru Situații de Urgență! Fără ajutorul lor, fără experiența reprezentanților acestor instituții, totul ar fi fost mult mai dificil. Ne dorim ca ceremoniile de absolvire organizate în acest fel să devină o tradiție, iar ieșirea din pandemie ne va oferi, pe viitor, posibilitatea de a le organiza așa cum ne dorim cu toții: cu foarte mulți invitați, cu nenumărate surprize, evenimente de excepție dedicate exclusiv copiilor noștri. Ei merită toate eforturile noastre”, a declarat, duminică seară, la încheierea manifestărilor, Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here