Cercetați pentru infracțiuni rutiere

500

Mai mulți tineri din județul nostru s-au ales cu dosare penale pentru infracțiuni rutiere. Polițiștii au identificat, în ultimele două zile, trei persoane care au încălcat legea, aceștia alegându-se cu dosare penale.

La data de 17 martie poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un tânăr, de 18 ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Titulescu, fără a deţine permis de conducere.
Totodată, din cercetări a reieşit că autoturismul ar fi fost încredinţat tânărului pentru a-l conduce de către o tânără, de 19 ani, din municipiul Târgu Jiu.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere şi încredinţare.
La data de 16 martie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Mătăsari au depistat în trafic o tânără, de 28 de ani, din localitate, în timp conducea un autoturism pe DJ 673, pe raza satului Mătăsari, având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 21 noiembrie 2015.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice.

Recomandări pentru conducătorii auto
Pentru a evita comiterea unor infracțiuni rutiere, oamenii legii vin cu o serie de recomandări pentru conducătorii auto: înainte de a pleca la drum, verificaţi întotdeauna starea tehnică a autovehiculului; nu plecaţi la drum obosit, şi, în nici un caz, după ce aţi consumat băuturi alcoolice; adaptaţi permanent viteza de deplasare la condiţiile concrete de drum, trafic şi meteo; nu uitaţi să vă puneţi centura de siguranţă; pe timpul deplasării adoptaţi o conduită preventivă: depăşire, viteză, prioritate, zone frecventate de copii, care să vă protejeze de implicarea în accidente.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here