Cercetaţi pentru furtul unei oale

391

Doi tineri din comuna Săuleşti au intrat în vizorul oamenilor legii după ce au furat din gospodăria unui vecin o oală de cupru de 50 litri. Vineri, cei doi tineri au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, cu propunerea de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Joi după-amiază, în jurul orelor 13:15, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi de către un localnic din comuna Săuleşti cu privire la faptul că în perioada 12 – 25 octombrie persoane necunoscute i-au sustras din curtea locuinţei o oală de cupru cu o capacitate de aproximativ 50 litri. Pe parcursul cercetărilor, oamenii legii au stabilit că suspecţi de comiterea furtului sunt doi tineri din aceeaşi localitate. „În urma investigaţiilor efectuate au fost identificaţi autorii furtului ca fiind R. C., de 19 ani şi C.C., de 20 ani, ambii din comuna Săuleşti, sat Săuleşti. Cei în cauză au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă şi introduşi în Centrul de Reţinere şi arestare Preventivă Gorj”, a anunţat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Cei doi tineri au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti cu propunerea de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here