Cercetaţi pentru furt calificat

419

Doi gorjeni s-au ales cu dosar penal, după ce au fost prinşi transportând cărbune furat de pe o bandă transportoare aparţinând unei unităţi miniere din Rovinari.

Cei doi bărbaţi în vârstă de 21 şi 31 de ani, unul din Rovinari, iar celălalt din Bâlteni, au fost traşi pe dreapta, sâmbătă, de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Rovinari, în timp ce transportau cu două autoutilitare pe D.E. 79, comuna Bâlteni, cărbune lignit fără a deţine documente de provenienţă. Ulterior, s-a stabilit că întreaga cantitate de cărbune fusese furată de pe o bandă transportoare aparţinând unei unităţi miniere din Rovinari. „Din verificările efectuate de poliţişti s-a constatat că întreaga cantitate de cărbune ar fi fost sustrasă de pe o bandă transportoare ce aparţine unei unităţi miniere de pe raza oraşului Rovinari. Cele două autovehicule au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, au anunţat reprezentanţii IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here