Cercetaţi penal pentru însuşirea bunurilor găsite

147

Au încercat să vândă mai multe subansambluri miniere găsite în apropierea unei cariere miniere şi s-au ales cu dosar penal. Este vorba de doi tineri din Rovinari, cercetaţi acum pentru săvârşirea infracţiunii de însuşirea bunului găsit.

Cei doi tineri au fost depistaţi de poliţişti chiar în timp încercau să valorifice subansamblurile miniere la un centru de colectare a fierului vechi din Bîlteni. Luaţi la întrebări de oamenii legii, cei doi tineri nu au putut să justifice provenienţa acestora. „În după-amiaza zilei de miercuri, 15 mai, orele 17:40, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au depistat pe M.V., de 24 ani şi D.V., de 29 ani, ambii din oraşul Rovinari, care transportaseră la un centru de colectare a deşeurilor feroase din comuna Bîlteni, mai multe subansambluri miniere (role benzi transportoare, dinţi excavator) cu intenţia de a le valorifica. Urmare a cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că bunurile au fost găsite în apropierea remizei de vagoane a unei cariere miniere”, a precizat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de însuşirea bunului găsit, poliţiştii continuând cercetările pentru lămurirea împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here