Cercetată pentru abuz de încredere şi distrugere

362

O tânără în vârstă de 23 de ani, din comuna Samarineşti, s-a ales cu dosar penal după ce a dezmembrat autoturismul fostului său concubin. În prezent, tânăra este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz de încredere şi distrugere.

Fostul concubin al tinerei, un tânăr în vârstă de 25 de ani din Drobeta Turnu Severin, lăsase o maşină stricată parcată în curtea casei acesteia. Când a încercat să-şi recupereze autoturismul, fosta sa iubită a refuzat să îl înapoieze şi a dezmembrat maşina. Supărat, tânărul a reclamat-o la poliţie iar gorjeanca s-a ales cu dosar penal. „În data de 06.02.2013, orele 15:17, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de C.M.C., de 25 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, despre faptul că fosta sa concubină, M.N., de 23 ani, din comuna Samarineşti, sat Larga, refuză să îi restituie un autoturism pe care l-a lăsat depozitat în curtea locuinţei acesteia deoarece nu funcţiona şi că aceasta l-a dezmembrat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz de încredere şi distrugere, fapte prev. şi ped. de art. 213 şi art. 217, alin. 1, din C.P.”, a anunţat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here