Cercetat pentru trafic de substanţe toxice

288

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din judeţul Vâlcea, este cercetat penal de poliţiştii gorjeni pentru trafic de produse sau substanţe toxice. Potrivit poliţiştilor, bărbatul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu punct de lucru în comuna Hurezani, comercializa, fără drept, substanţe toxice şi produse de protecţia plantelor

În cursul zilei de 10 mai, poliţiştii Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat verificări pe linia respectării prevederilor O.G.41/2007, privind comercializarea produselor de protecţia plantelor şi OUG 195/2005 privind protecţia mediului. În acest context au identificat un bărbat în vârstă de 55 ani, din oraşul Berbeşti, judeţul Vâlcea, care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu punct de lucru în comuna Hurezani, judeţul Gorj, comercializa, fără drept, substanţe toxice şi produse de protecţia plantelor din gr. Xn şi Xi. de toxicitate. Mai mult, potrivit poliţiştilor, produsele de protecţia plantelor nu erau depozitate corespunzător, existând situaţii generatoare de risc atât pentru mediu, cât şi pentru sănătatea populaţiei. Substanţele şi produsele respective au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii au constituit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de produse sau substanţe toxice.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here