Cercetat pentru tâlhărie şi violare de domiciliu

261

Un bărbat în vârstă de 45 de ani din comuna Fărcăşeşti a fost reţinut luni după-amiază de către oamenii legii după ce a agresat o femeie de 63 de ani. Bătrâna l-a surprins pe bărbat în timp ce acesta încerca să fure mai multe bunuri dintr-un imobil nelocuit; pentru a scăpa, suspectul a lovit-o pe femeie în cap cu un obiect contondent. A fost însă prins de poliţişti iar acum este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi violare de domiciliu.

Întreg incidentul s-a produs luni după-amiază, în comuna Fărcăşeşti. Surprins de bătrâna de 63 de ani în timp ce încerca să fure mai multe bunuri dintr-un imobil nelocuit, bărbatul a lovit-o în cap cu un obiect contondent şi a fugit de la faţa locului. „În data de 22.10.2012, orele 16:10, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de Ş. N., de 37 ani, din comuna Fărcăşeşti, despre faptul că V. S., de 45 ani, din localitate, a agresat-o pe soacra sa. Cu ocazia cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că bărbatul, în timp ce se afla fără drept în curtea unui imobil nelocuit, care aparţine soacrei sale, Ş. P., de 63 ani, din aceeaşi localitate, a fost surprins de proprietară în timp ce încerca să sustragă mai multe bunuri. Ulterior, în încercarea de a fugi, a lovit-o pe proprietară în zona capului cu un corp contondent. Suspectul a fost identificat pe raza localităţii şi condus la sediul Postului de Poliţie Fărcăşeşti pentru continuarea cercetărilor”, a anunţat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
Bărbatul de 45 de ani, cercetat acum pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi violare de domiciliu, a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Gorj, el fiind prezentat ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here