Cercetat pentru port ilegal de cuţit

111

Un bărbat de 51 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a ameninţat un minor de 16 ani cu un cuţit. În prezent, bărbatul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de port fără drept al cuţitului.

Sâmbătă seara, în jurul orei 23:00, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 de către un târgujian, cu privire la faptul că pe str. Hidrocentralei un bărbat ameninţă cu un cuţit, un tânăr. „La faţa locului s-a deplasat o patrulă mixtă poliţist-jandarm care l-a identificat pe C.V., de 51 ani, din municipiul Târgu-Jiu. Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a constatat că suspectul C.V. a avut un conflict spontan cu un minor de 16 ani, pe parcursul căruia l-a ameninţat cu un cuţit. Suspectul de 51 de ani a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, iar în prezent este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de port fără drept al cuţitului, faptă prevăzută de Legea nr. 61/1991, republicată”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here