Cercetat pentru furtul unui cazan de ţuică

356

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Godineşti, este cercetat penal de oamenii legii pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Tânărul este acuzat că ar fi sustras din gospodăria unui vecin un cazan de fabricat ţuică din cupru, pe care ulterior l-a valorificat la un centru de colectare al fierului vechi.

În după-amiaza zilei de 17 aprilie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Godineşti au fost sesizaţi de către un bărbat în vârstă 76 ani, din localitate, cu privire la faptul că în perioada 13-17.04.2013, persoane necunoscute au pătruns în gospodăria sa şi i-au sustras un cazan din cupru. „La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă în vederea efectuării cercetării la faţa locului, ocazie cu care s-a constatat că în perioada 13-17.04.2013, autori necunoscuţi au sustras un cazan de fabricat ţuică, confecţionat din cupru, cu o capacitate de 40 litri, în valoare de aproximativ 2000 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, fiind dispuse măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, a anunţat Romina Dochian, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, a fost identificat suspectul infracţiunii de furt, un tânăr în vârstă de 20 ani, din aceeaşi localitate. Potrivit poliţiştilor, acesta a sustras cazanul din cupru, pe care ulterior l-a valorificat la un centru de colectare a deşeurilor feroase cu punct de lucru în oraşul Tismana, pentru suma de 119 lei. Oamenii legii continuă acum cercetările pentru stabilirea activităţii infracţionale a suspectului.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here