Cercetat pentru furt de material lemnos

6749

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Jupânești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul lunii ianuarie a.c., un bărbat de 50 de ani, din comuna Jupânești, ar fi tăiat ilegal și a sustras material lemnos din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Târgu Cărbunești. ,,Cu ocazia activităților desfășurate au fost identificate un număr de 21 cioate cu diametre cuprinse între 6 cm și 64 cm, esență salcâm, iar dintre acestea un număr de 6 cioate prezentau marcă silvică, dar pentru care nu a fost eliberată autorizație de exploatare, restul de 15 cioate, neprezentând marcă silvică, întreaga cantitate de material lemnos reprezentând un volum total de 23 cubi și o valoare de aproximativ 4.500 de lei. Tot cu ocazia cercetării la fața locului, respectiv în fondul forestier, situat pe raza comunei Jupânești, a fost identificat materialul lemnos provenit de la cioatele identificate în fondul forestier”, au anunțat reprezentanții IPJ Gorj. Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală și sustragere de material lemnos.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.