Cercetat pentru fals şi uz de fals

343

Un vâlcean a ajuns în atenţia poliţiştilor gorjeni după ce, tras pe dreapta în timpul unui control privind legalitatea transporturilor rutiere de mărfuri, a încercat să-i păcălească pe oamenii legii, prezentându-le un aviz de însoţire a mărfii fals. În prezent, bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, în timp ce marfa transportată de acesta a fost confiscată.

 

În data de 10 februarie 2012, în jurul orelor 00:10, în timp ce acţionau pe DE 79 – Brăneşti pentru verificarea legalităţii transporturilor rutiere de mărfuri, poliţiştii din cadrul Secţiei 11 Poliţie Rurală Turceni au oprit pentru control o autoutilitară la volanul căreia a fost identificat un bărbat în vârstă de 39 ani, din comuna Ştefăneşti, judeţul Vâlcea. Conducătorul auto transporta aproximativ 1 mc material lemnos, iar cu ocazia verificărilor a prezentat un aviz de însoţire care la data emiterii prezenta modificări. În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Materialul lemnos a fost indisponibilizat şi lăsat în custodia Ocolului Silvic Turceni până la finalizarea cercetărilor.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here