Cercetat pentru că efectua lucrări în zona de siguranţă a unui drum public

226

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Tismana, este cercetat de oamenii legii după ce a fost depistat în timp ce efectua săpături în zona de siguranţă a DJ 672 Tismana.

Luni după-amiaza, în jurul orelor 16:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au depistat un bărbat care efectua săpături în zona de siguranţă a DJ 672 Tismana. Ulterior, poliţiştii au stabilit că acesta a efectuat acele săpături la cererea unui alt localnic din Tismana, care dorea să îşi racordeze locuinţa la sistemul de canalizare, fără a avea însă vreo autorizaţie. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că persoana în cauză, identificată ca fiind P.P., de 48 ani, din oraşul Tismana, a efectuat acele săpături în zona de siguranţă a drumului public, la solicitarea lui Z.L.G., de 55 ani, din aceeaşi localitate, care intenţiona să îşi racordeze locuinţa la sistemul de canalizare, deşi nu deţinea autorizaţie eliberată în condiţiile legii”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză a fost constituit dosar penal, cei doi gorjeni fiind acum cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de efectuare a unor lucrări de modificare a drumului public, fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii, faptă prevăzută şi pedepsită de O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv instigare la această infracţiune.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here