Cercetat pentru braconaj piscicol

453

Un gorjean din comuna Padeş s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţişti braconând pe râul Motru, cu un prostovol confecţionat dintr-un material de culoare albă, prevăzut cu şnur şi plumbi circulari.

Poliţiştii motreni au fost sesizaţi miercuri prin intermediul Numărului Unic de Urgenţă 112 cu privire la faptul că pe albia râului Motru, în localitatea Cloşani, se află o persoană suspectată de braconaj piscicol. „Poliţişti din cadrul Secţiei nr.3 Poliţie Rurală Motru s-au deplasat la locul indicat de apelant, unde au identificat pe B.V., de 44 ani, din comuna Padeş, în timp ce bracona pe râul Motru, cu un prostovol confecţionat dintr-un material de culoare albă, prevăzut cu şnur şi plumbi circulari. Urmare a verificărilor efectuate, asupra suspectului nu au fost găsite cantităţi de peşte”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Faptul că a avut ghinion la pescuit nu l-a ajutat prea mult pe bărbatul de 44 de ani, pe numele său fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, respectiv producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial”.
Roxana Lupu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here