Cercetat penal pentru conducerea unui ATV fără permis

346

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din judeţul Dolj, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un ATV în Zona Turistică Montană Rânca, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În data de 10 februarie, în jurul orelor 12:50, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Novaci au identificat în trafic un tânăr de 22 ani, din comuna Perişor, jud. Dolj, care conducea un ATV pe DN 67 C, în Zona Turistică Montană Rânca, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie. “În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul, faptă prev. şi ped. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep.”, a precizat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here