Cercetat de ANI – Comisarul-şef Michi, la un pas de suspendarea din funcţia de la vârful CJPC Gorj

619

Şefa Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Gorj, Anca Daniela Michi (Cornea, în urma recentei căsători) a intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate(ANI) după ce s-a constatat că timp de zece luni a fost în incompatibilitate. Mai precis, Michi a deţinut, simultan, atât funcţia de şef de grupă sindicală în Sindicatul Administraţiei Publice “Forţa Legii”, unde avea mandat pe patru ani, cât şi cea de comisar-şef adjunct al CJPC Gorj. Şefa de la Protecţia Consumatorului a fost, mai exact, şi apărătoarea angajaţilor, făcând parte din conducerea unui sindicat, şi cea a administraţiei, deşi acest lucru este interzis de lege. Pentru incompatibilitatea în cauză, uşor de dovedit, Anca Daniela Michi(Cornea) este cercetată de ANI, după ce Comisia de Disciplină a ANPC a fost sesizată să dispună, şi ea, cercetarea acesteia.

La finalul cercetării ANI, Daniela Michi va fi, conform legii, cel puţin suspedată din actuala funcţie de conducere de la CJPC Gorj. Asta deoarece, procedura în astfel de cazuri, implică luarea acestei măsuri cu funcţionarul public dovedit incompatibil. Şi cum incompatibilitatea în cazul Danielei Michi se vede cu ochiul liber este doar o chestiuni de timp schimbarea conducerii CJPC Gorj, loc în care şefa instituţiei a fost şi sindicalistă şi reprezenatantă a administraţiei, în raport cu salariaţii CJPC. Cum s-a întâmplat asta, numai jurista Michi ştie, deoarece, deşi nu şi-a depus în timp (o dată cu schimbările de funcţie) declaraţiile de avere şi interese, nu a putut minţi şi în cuprinsul documentelor puse anterior şi după producerea evenimentelor.
Adică nu a putut ascunde că aşa de bine cunoaşte legea încât, o dată cu numirea în funcţia de comisar şef al CJPC Gorj, pe 19.07.2012, a uitat să se retragă şi din funcţia deţinută la Sindicatul “Forţa Legii”. De fapt, a uitat de calitatea ei de sindicalistă vreo 10 luni de zile, mai precis din 19.07.2012 până în 8.05.2013, mandatul pe funcţia de la sindicat fiind pe patru ani de zile.

Şefă şi la CJPC, şi la sindicat
Numit prin ordinul ANPC nr.176 din 18.07.2012, comisarul-şef al CJPC Gorj, care dispune de susţinere PNL şi toleranţă a PSD, a deţinut funcţia în cauză până pe data de 31.12.2012. Michi este, însă, în paralel şi şefă de grupă sindicală la “Forţa Legii”, evident, asta atât în aceste cinci luni, cât şi încă cinci luni după ce instituţia se reorganizează. Mai precis, din prima zi a lui ianuarie 2012 Michi devine comisar-şef adjunct al CJPC Gorj, depinzând de comisariatul regional din Craiova, creat cu această ocazie. Schimbarea în cauză nu o determină pe gorjeancă, jurist la studii, să renunţe la sindicat deşi, pregătirea sa profesională ar fi trebuit să îi dea un imbold şi să o facă să realizeze că greşeşte.
Mai trec, în schimb, cinci luni, sub titulatura de comisar-şef adjunct al CJPC Gorj, până când Michi realizează că s-a aflat în incompatibilitate. Pe semne îi convenea acesteia dublul statut, mai ales că la sindicat, aşa cum arată documentul anexat de la “Forţa Legii”, a fost aleasă pe 4 ani, din 3 noiembrie 2011, ca lider grupă sindicală şi în conducerea organului suprem al organizaţiei sindicale.

img204Trebuia să aleagă în maxim 15 zile
Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată şi actualizată, prevede ca “în situaţia în care înalţii funcţionari publici sau funcţionarii publici de conducere, care au calitatea de ordonatori de credite, sunt aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, aceştia au obligaţia ca în termen de 15 zile de la alegerea în organele de conducere a organizaţiilor sindicale să opteze pentru una din cele două funcţii. În cazul în care funcţionarul public optează pentru desfăşurarea activităţii în funcţia de conducere în organizaţiile sindicale, raporturile de serviciu ale acestuia se supendă pe o perioadă egală cu cea a mandatului în funcţia de conducere din organizaţia sindicală”.
“Legista” Michi din fruntea Protecţiei Consumatorului Gorj, după câte se vede paralelă cu legea, s-a făcut că plouă. Abia în data de 7.05.2013, Michi a fost înlocuită din funcţia sindicală cu subalternul său, Enache Constantin, comisar în cadrul CJPC Gorj.

ANI, obligată să ia măsuri
Cu sau fără sprijinul politic de care Michi dispune, ANI este obligată să ia măsuri, conform legii, cu funcţionara incompatibilă. ANI a demarat deja o cercetare a şefei CJPC Gorj, în urma unei sesizări, deoarece sunt dovezi incontestabile că aceasta a ocupat concomitent două funcţii ale căror cumul este interzis de prevederile art.29 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici republicată şi actualizată, dar şi art. 94 din Legea nr. 161/2003 actualizată privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afceri, prevederea şi sancţionarea corupţiei. Ultimul aspect priveşte lipsa declaraţiilor de avere şi interese ale funcţionarei, care trebuiau depuse la fiecare schimbare în funcţie a acesteia.

d1Riscă destituirea
Şi cum cu legea nu e de glumă, aceeaşi lege privind Statutul Funcţionarilor publici prevede că în cazul în care ANI constată că Michi a fost incompatibilă aceasta riscă, ca şi măsură sancţionatorie, destituirea din funcţia publică deţinută. “Dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate” lui Michi i se poate imputa, ca şi sancţiune disciplinară, destituirea.
Până însă la finalizarea anchetei ANI, la atacarea în instanţă a concluziei Agenţiei Naţionale de Integritate, Daniela Michi are timp să se bucure de beneficiile funcţiei, de programul lejer pe care singură şi l-a făcut în instituţie, dar şi de “generozitatea” agenţilor economici din judeţ care beneficiază de multă clemenţă dacă se dovedesc “drăguţi” cu comisarii şi cu şefa CJPC Gorj.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here