Alianţa USR PLUS a cerut Guvernului să reevalueze distanţarea socială pentru persoanele de peste 65 de ani şi a propus ca acestei categorii de vârstă să i se aloce intervale orare dedicate în magazine, în instituţiile publice, companiile de utilităţi publice şi în instituţiile medicale.
„Măsurile actuale sunt insuficiente şi ineficiente. Ele generează cozi şi aglomerări de persoane vârstnice în spaţii unde sunt prezente şi alte categorii de vârstă, vulnerabilizându-le, astfel, pe cele dintâi; există un stres semnificativ şi o presiune suplimentară asupra acestora să finalizeze cumpărături sau proceduri, cu riscul unor sancţiuni disproporţionate. De asemenea, intervalul orar dedicat persoanelor peste 65 de ani este unul aglomerat şi neadecvat având în vedere încălzirea vremii şi posibilele temperaturi ridicate din acest interval”, a transmis Alianţa USR PLUS, într-un comunicat de presă.
Potrivit alianței politice, Guvernul trebuie să solicite imediat tuturor agenţilor economici să aloce intervale orare dedicate, la începutul programului obişnuit de lucru, atunci când spaţiile sunt igienizate, iar stocurile refăcute, în care categoriile vulnerabile să îşi poată procura, cu prioritate, bunurile de larg consum (alimente, medicamente, produse sanitare etc), fără a intra însă în contact cu alte categorii de clienţi, care pot reprezenta factori de risc. Alianţa solicită, de asemenea, monitorizarea distribuirii urgente de materiale de protecţie şi igienizare către centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice de către unităţile administrativ teritoriale responsabile şi suplimentarea, acolo unde este necesar, cu resurse naţionale, precum şi verificarea prin inspecţii la faţa locului a căminelor private în ceea ce priveşte respectarea acestor norme, asigurarea unei formări online, în regim de urgenţă, pentru personalul centrelor de vârstnici, asupra procedurilor de siguranţă şi prevenţie, acolo unde asta nu a fost realizată de managementul centrelor.
I.I.