CEO: Un milion de gospodării riscă să rămână fără electricitate!

2027

Energia produsă din cărbunele de la Cariera Roșia, exploatare minieră închisă la 1 iulie, alimentează  un milion de gospodării care riscă acum să rămână fără curent electric.
„Lipsa cărbunelui care se dă din cariera Roşia înseamnă alimentarea a circa un milion de gospodării cu energie electrică”, a declarat Daniel Burlan, președintele Directoratului CEO, citat de Antena 3.
Amintim că Bankwatch, prin Octavian Berceanu – de la USR, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, a închis cariera după ce a mers acolo și a chemat poliția spunând că aceasta funcționează fără aviz de mediu. Problema n-a fost rezolvată nici în instanță, fiind amânată până la data de 15 septembrie.
Gabriel Cădărușe, liderul SME Oltenia a declarat în urmă cu câteva zile că la Roșia nu mai funcționează excavatoarele din treptele superioare, dar că se lucrează în interiorul carierei iar oamenii nu au fost trimiși încă acasă. Este vorba de aproximativ 1.000 de angajați.
De asemenea, Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari spune că nefuncționarea excavatoarelor din treptele superioare, ar putea avea efecte devastatoare: „Nefuncţionarea pe treptele superioare pune în pericol atât stabilitatea carierei, cât şi siguranţa utilajelor. Zona este expusă alunecărilor de teren. Există nişte falii care sunt active şi care, dacă nu se acţionează asupra lor prin excavări la treptele superioare, pot produce evenimente nedorite”, a precizat Manu Tomescu, director de sindicat, citat la postul de televiziune menționat.

1 COMENTARIU

  1. Nu cred ca ,, parerea ” sindicalistilor este importanta in acest domeniu national de activitate. NORMAL AR FI CA ACESTE PROBLEME SA FIE REZOLVATE DE ,,CONDUCATORII ” ACESTEI ACTIVITATI DEOSEBIT DE IMPORTANTE PENTRU CE A RAMAS DIN ACEASTA TARA .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here